Un fost medaliat la Jocurile Olimpice este noul președinte al Federației Române de Gimnastică

0
0
Publicat:

Medaliat la Mondiale, Europene și Jocurile Olimpice, Ioan Suciu a câștigat, ieri, alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică din cadrul Adunării Generale desfășurate la Casa Olimpică din Capitală la care au participat 62 din cele 64 de cluburi afiliate.

Ioan Suciu va conduce destinele gimnasticii în următorii 4 ani. Foto Facebook
Ioan Suciu va conduce destinele gimnasticii în următorii 4 ani. Foto Facebook

Fostul mare gimanst, care a ocupat până în prezent funcția de vicepreședinte al FRG, a fost votat de 38 dintre membrii afiliați prezenți la Adunarea Generală. Contracandidata sa, Ingrid Istrate, a primit doar 21 din sufragii, trei dintre voturi fiind anulate.

În vârstă de 47 de ani, Ioan Suciu a candidat pentru a doua oară la președinția FRG. El a pierdut alegerile din 2020, când a fost învins de Carmencita Constantin, care la sfârșitul anului trecut a anunțat că nu dorește să mai candideze pentru un al treilea mandat de președinte.

Cele două posturi de vicepreședinte al FRG au fost câștigate de Gina Groza Gogean, cu 40 de voturi, și Alina Drăgan, cu 36 de voturi. Alți doi candidați, Adrian Durlă și Silvia Stroescu au obținut 22, respectiv 17 sufragii.

Ca sportiv, Ioan Suciu a fost medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, cu argint la Campionatele Mondiale și cu șase medalii la Europene (4 aur și 2 argint).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite