Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj a fost schimbat după şapte ani. De ce şi cum a fost dat jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru Şuşcă a fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj din 2013. FOTO: Arhivă personală
Petru Şuşcă a fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj din 2013. FOTO: Arhivă personală

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj, Petru Şuşcă, a fost schimbat din funcţie de ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Fostul manager a fost dur criticat de parlamentarul Emanuel Ungureanu care a făcut numeroase sesizări împotriva acestuia, concretizate în trei rapoarte ale Corpului de Control ale Ministerului.

Noul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj este Claudia Gherman, conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie şi medic primar de chirurgie generală şi vasculară la Clinica de Chirurgie II. Gherman va fi manager interimar până la organizarea concursului de ocupare a funcţiei, pe o perioadă nu mai mare de 6 luni de zile. De asemenea, componenţa Consiliului de Administraţie a fost modificată astfel: Marius Ionuţ Ungureanu, Călin George Dindelegan şi Simona Rednic, toţi în calitate de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

Şuşcă în conflict cu Ungureanu: „unul dintre cei mai toxici manageri din sistemul sanitar din Cluj-Napoca”


Şuşcă a fost manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca din octombrie 2013. 

Unul dintre cei mai duri critici ai lui Şuşcă a fost parlamentarul Emanuel Ungureanu care a făcut numeroase sesizări împotriva acestuia, care s-au concretizat în trei rapoarte de control ale Corpului de Control ale Ministerului Sănătăţii în care erau constatate o serie de nereguli. 

 „Îl felicit pe domnul ministru Vlad Voiculescu pentru că a avut curajul să-l schimbe pe unul dintre cei mai toxici manageri din sistemul sanitar din Cluj-Napoca, Petrică Şuşca. Vă reamintesc cele 3 rapoarte ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii care au documentat în detaliu faptul că sesizările mele cu privire la abuzurile comise de Şuşca erau perfect întemeiate. Aştept ultimul raport al Ministerului Sănătăţii pentru a face public un alt imens abuz comis de Şuşca, împreună cu fostul deputat PNL Florin Stamatian, distrugerea premeditată a proiectului european de milioane de euro, Imogen. După ce voi scoate la lumină contractele încheiate în cei 7  ani negri de mandat ai lui Şuşca veţi vedea dimensiunea risipei banului public în Spitalul Judeţean Cluj care colcăie în prea multe locuri de şobolani şi mizerie cruntă.  Sper ca în cel mai scurt timp, noul Consiliu de Administraţie şi noul manager să organizeze un concurs corect, pe deplin transparent şi să conducă acest spital un profesionist în domeniu sanitar fără legături cu vreun partid politic. L-am rugat public pe Vlad Voiculescu, la audierile din Comisia de Sănătate, să nu implice politicul în managementul sanitar şi nu o face, nici doamna Gherman şi nici vreunul din cei trei membrii ai Consiliului de Administraţie nu au legături cu niciun partid politic. Vechiul Consiliu de Administraţie era  controlat de Florian, vechi pesedist şi acum apropiat de Boc şi Rus ca raţa de boboc. Gata cu jaful şi afară cu politrucii din sistemul sanitar",a declarat pentru „Adevărul” Emanuel Ungureanu, deputat, membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor.

„Adevărul” l-a contactat pe fostul manager Petru Şuşcă pentru a-i cere un comentariu, dar acesta nu a răspuns la telefon. 

Confruntare pe scările Spitalului 

Ungureanu şi Şuşcă au fost, în toamna anului trecut, protagoniştii unui episod extrem de tesionat. Prezentăm în continuare cum a descris atunci „Adevărul” confruntarea:

Deputatul Emanuel Ungureanu a prezentat jurnaliştilor, astăzi, în curtea Spitalului Judeţean din Cluj, rezultatele celor 3 rapoarte ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii. „Acestea confirmă suspiciunile ridicate de mine în spaţiul public şi legătura directă între numirea politică a unor manageri şi decessul unor oameni. Zilele trecute, am prezentat condiţiile din salonul 22 al secţiei de Chirurigie 2, saltele mizere pe care trebuie să stea bolnavii cu diferite afecţiuni vasculare. Aceste rapoarte demonstrează că nu exagerez când spun că jegul din Spitalul Judeţean Cluj are consecinţe directe asupra acttului medical. Domnul moldovan a murit cu zile pentru că a fost infectat pe secţia Chirurgie 2 şi a decedat apoi la infecţioase”, a precizat deputatu. 

A fost prezentă fiica pacientului decedat, care a prezentat acte conform cărora printre cauzele morţii lui NIcolae Moldovan (68 de ani), s-au numărat Sepsis cutanat şi plăgi suprainfectate. 
 

Zilele trecute Ungureanu a prezentat o filmare dintr-un salon cu saltele murdare şi crăpate. 

Ungureanu a prezentat apoi presei condiţiile inumane de muncă de la Secţia de Anatomo Patologie a Spitalului aflată la un subsol, unde se putea greau respira din cauza mirosurilor puternice. 
 

După acest moment, în scenă a apărut directorul Petru ŞUşcă care i-a cerut deputatului să-l întrebe dacă are ceva.

Ungureanu: Sunteţi un incompetent

Şuşca: am preluat aceste spital minus 13,8 mil. Acum are un excedent de 3 5 mil lei. 

Veniţi cu mine pe secţia de anatomopatologie? vă mutaţi biroul acolo 8 ore pe zi

Clădirea e a UMF , haideţi şi la oftalmologie, şi la dermatologie.

Mergeţi cu presa.

Mă onorează că sunt preşedintele Asociaţiei Maramureşenilor, iar  eu când am terminat facultatea am făcut o societate şi am făcut o pensiune în casa părinţilor mei, deci Asoiaţia maramureşenilor nu are legătură cu pensiunea. 

Aceste lucruri le va lămuri ANI

Aceste lucruri le va lămuri ANI şi noi doi în instanţă. De acuma când mai veniţi aici, vă rog să mă invitaţi şi pe mine.

Pentru ce?

Să discutăm împreună. Haideţi să intrăm peste tot. 

Dumneavoastră aţi vizitat clinica chirurgie 2? 

Am vizitat-o.

Cum vi se par saltele din salonul 22?

Nu-mi plac. Ştiţi că am o licitaţie în derulare...

Cum vi se pare saltelele? 

Nu-mi plac

Dumneavoastră ca pacient aţi sta pe aceste saltele?

Dacă nu sunt alte soluţii, aş sta. Dacă nu sunt alte soluţii. Discutăm de un spital construit în 1900. 55 de milioane am investit în aparatură.  

   

Degeaba operează medicii bine dacă se infectează de la saltele. 

În 12 decembrie există o licitaţie de 40 milioane de lei. 

Până atunci?  Murim , nu?

Aţi spus că sunt paturi pentru arşi?

Sunt paturi pentru mici arşi. 

L-aţi numit ilegal şef secţie pe domnul Fodor

Acest aspect se va lămuri instanţă. A fost un concurs validat de către Ministerul Sănătăţii. A fost o comisie de concurs din care eu nu am făcut parte. 
 

Domnul Ungureanu sa fiţi foarte atent în cuvintele folosite. 
 

Aţi venit cu dl preşedinte Barna, v-aţi filmat pe sus, fără să vedeţi că au început lucrările de asfaltare a acestei curţi.

Dumneavoastră aţi fost numit pe criterii politice.

Nu am fost numit politic. Dumneata faci politică. 

Când presa va vedea cele 3 raporte de control ascunse de prietena dumneavoastră Pintea va vedea că v-aţi înţeles cu ea să nu ia nicio măsură.

Ce aţi făcut dumneavoastră pentru acest spital?

Multe lucruri, inclusiv am arătat incopentenţa dumneavoastră, ceea ce e un mare câştig. 

Domnul Moldovan murit în august infectat pe secţia Chirurgie 2, unde sunt saltele infecte filmate la fel în noiembrie.

Să se facă sesizare, eu nu apăr pe nimeni.

Dumneavoastră l-aţi numit pe domnul Fodor în funcţie. Aţi schimbat statutul clinicii pentru ca el să fie şef de secţie?

Pentru că nu exista niciun cadru didactic în acea secţie. 

Exista doamna Gherman. 

Haideţi domnul Ungureanu, vă invit să vedem şi alte secţii.

V-am invitat de 6 ori.

NU m-aţi invitat. 

Sunteţi o ruşine pentru oraş.

Dumneavoastră sunteţi o cinste.

La puţin timp după ce managerul Petru Şuşcă a arătat presei mai multe secţii modernizate ale Spitalului, conducerea instituţiei a organizat o conferinţă de presă.

Prezentăm mai jos o înregistrări cu declaraţiile făcute:

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite