Podul împărătesei Sissi. Cine se află în spatele construirii romanticului loc din Cluj, unde tinerii spun legăminte de amor
0Podul Elisabeta din Cluj-Napoca este unul dintre simbolurile istorice cele mai cunoscute din oraş. În ultimii ani, tinerii leagă acolo lacăte, după modelul celebrului Pont des Arts din Paris.
„Podul Elisabeta este şi azi un simbol care, dincolo de nostalgia unui mare Imperiu Dunărean, păstrează şi amintirea unei renumite Împărătese, un veritabil sex-simbol al vremii sale, care inspiră şi azi atât de multe spirite prin eleganţă, dezinvoltură, şarm“, consideră istoricul Varga Attila.
Întoarcere în timp
Presa vremii a creionat, în detaliu, cum a apărut podul ce pe 21 august, anul acesta, împlineşte o vârstă cu care oamenii nu se prea pot lăuda, 117 ani. „Vorbim despre un secol şi mai bine de istorie care se confundă, în bună măsură, cu istoria oraşului de pe Someş în cel mai aparte interval de timp al existenţei sale: Belle Époque“, spune istoricul, care a răsfoit ziarele vremii.
Podul s-a ridicat în 1899, după o idee vehiculată încă din 1800. Autorităţile din acele vremuri îşi propuneau să lege Cetăţuia, „casă“ pentru o garnizoană militară, cu partea de jos a oraşului.
Primul pas pentru punerea în practică a acestei idei s-a făcut în 1884 prin primul proiect al lui Kővári László, un savant apreciat în epocă şi membru al Academiei Maghiare de Ştiinţe.
„Efortul său va fi încununat cu succes în 1899, atunci când autorităţile oraşului Cluj au dorit să comemoreze moartea împărătesei Elisabeta, ucisă la Geneva de către anarhistul Luigi Lucheni, cu un an mai devreme. Decizia Primăriei Cluj de atunci a fost aceea de a se realiza, din fonduri proprii, dar şi cu suportul orăşenilor, un spaţiu de promenadă, sus pe dealul Cetăţuie, care să fie dedicat carismaticei împărătese. Aleile în sine s-au realizat în cele din urmă, ba chiar mai mult decât atât. Prin aportul renumitului arhitect şef al oraşului Pákei Lajos, bustul Împărătesei Elisabeta, alias Sissi, a fost plasat la mijlocul spaţiului de promenadă, s-au plantat mai mulţi pomi, pentru ca, în final, în vederea consolidării legăturii dintre acest areal şi Parcul Mare de dincolo de Someş, Primăria Clujului a mai decis realizarea unui pod care să poarte tot numele Împărătesei. Ideea a fost primită cu entuziasm“, povesteşte Varga Attila.
Podul Elisabeta din Cluj FOTO europeana.eu
Casele de inginerie din Cluj au propus mai multe variante pentru materialul de bază: metalul, din fier şi ciment, fier şi lemn, însă autorităţile au agreat metalul.
Istoricul spune că ridicarea podului a început în mai 1899, iar în august, pe data de 17, se şi făceau primele probe:
„În ziua de 21 august, în cadrul unei ceremonii solemne care a început la ora 8 dimineaţa, în prezenţa unei asistenţe numeroase, a fanfarei şi a primarului Szvácina Géza, Podul Elisabeta a fost dat în folosinţa clujenilor. De acum şi până în anul 1944, când a fost aproape distrus de trupele germane aflate în retragere, podul s-a bucurat de o existenţă neîntreruptă“.
Masonii
Oamenii care au coordonat proiectul podului au fost cei din Societatea de Înfrumuseţare a Oraşului, parte a administraţiei clujene.
„Este suficient să spunem că nume consacrate în epocă precum primarul Szvácina Géza care a venit la inaugurarea promenadei de pe Cetăţuie, Haller Károly - preşedintele mai sus amintitei Societăţi de Înfrumuseţare sau arhitectul şef al oraşului Pákei Lajos care a realizat bustul Împărătesei Elisabeta au fost cu toţii masoni în cadrul Lojii «Unió» din Cluj“, dezvăluie istoricul, pasionat de tema masoneriei.
Varga povesteşte că acea Societate de Înfrumuseţare era adepta ideii de arhitectură urbană naturală sau, cum am zice acum, de „ecologie urbană”.
„În mentalitatea epocii, a iubi patria înseamna, între altele, să te raportezi cu ataşament şi echilibru la bogăţiile şi resursele sale, astfel încât ele să poată fi transmise şi generaţiilor următoare. O comunitate cu adevărat responsabilă în acest sens trebuia să respecte câteva principii fundamentale: armoniu şi echilibru între mediul construit şi natură, grijă pentru spaţiile verzi, plantarea de pomi în arealul unor edificii aerisite, asigurarea de fundamente solide pentru construcţii prietenoase cu mediul: durabilitate, utilitate şi capacitate de înfrumuseţare. Tot acest demers: podul peste Someş, bustul şi soclul Împărătesei, aleile de promenadă de pe Cetăţuie a reprezentat o parte importantă a unui proiect pe care elitele masoneriei clujene a reuşit să-l pună în practică în folosul comunităţii“, explică Varga Attila.
Podul Elisabeta din Cluj FOTO europeana.eu
Podul dragostei
Poveştile despre acest pod, păstrate în folclorul urban, spun cum în zilele de sărbătoare sau la sfârşit de săptămână, Podul Elisabeta, îşi dădeau întâlnire, demult, soldaţii din garnizoană cu tinerele fete.
„Avem, aşadar, un loc unde, sub cupola unui remember imperial, s-au scris pasiuni şi clipe de neuitat pe care doar podul le mai ştie şi le transmite prin farmecul alurii sale de epocă. Iată de ce Podul Elisabeta, construit de masonii Clujului, poate fi considerat unul din cele mai romantice locuri ale oraşului, mai ales dacă ştii să te conectezi la el pentru a-l valoriza ca atare“, consideră istoricul.
Prezenţa lacătelor, care de care mai colorate, din zilele noastre continuă tradiţia de odinioară. Perechile de amorezi, adolescenţi îndeosebi, leagă un lacăt de pod şi aruncă cheia în apă cu gândul la o promisiune de iubire care să dureze o veşnicie.
„Podul în sine mai are şi o altă semnificaţie. Împărăteasa Elisabeta, care i-a dat numele, era un spirit deschis, flexibil, cald şi tolerant. Ea iubea foarte mult călătoriile, dar mai ales punţile de legătură între oameni. Nu pot să nu-mi amintesc şi aceea că, după încheierea Dualismului Austro-Ungar, împărăteasa a reuşit cu succes, ca nimeni altcineva, să apropie spirite maghiare şi austriece care, mai ales după revoluţia de la 1848-1849, deveniseră ireconciliabile. În consecinţă, podul din Cluj care îi poartă numele te determină să-ţi doreşti, întâi de toate, să construieşti şi tu punţi trainice între oameni, idei, lumi şi suflete deopotrivă. Cine reuşeşte acesta nu cred că mai are nevoie să închidă lacăte cu cheia“, mărturiseşte istoricul.
Mai puteţi citi:
„Români, maghiari, germani, evrei, armeni sunt lumile transilvane paralele care, prin eroii lor, au scris istoria unei provincii de-a lungul secolelor“, aceasta este afirmaţia istoricul clujean Attila Varga. Plecând de la ideea din spatele acestui citat, „Adevărul” vă prezintă, sub forma unui serial, personalităţi din mai multe etnii şi rituri care, prin ideile şi munca lor, au lăsat moşternire generaţiilor viitoare adevărate lecţii de viaţă.
Prima personalitate pe care o vom prezenta cu ajutorul istoricului clujean Varga Attila, avid cercetător al francmasoneriei din Transilvania şi Banat, este Miko Imre (n. 4 septembrie 1805, Zăbala, judeţul Covasna - 16 septembrie 1876, Cluj). Acesta a fost guvernatorul Transilvaniei, în 1849 şi între anii 1860-1861, şi a înfiinţat o societate culturală unde a unit toate etniile din Ardeal.
Moştenirea habsburgică a Ardealului. De ce e Transilvania altfel: „Aici este o Europă în miniatură“
Protestele de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, de la Cluj, din inima Ardealului, au arătat, încă o dată, că lucrurile se fac altfel în Transilvania. Aceste mentalităţi se datorează şi faptului că regiunea a fost mult timp parte a Regatului Ungar, Imperiului Austriac şi a Imperiului Austro-Ungar. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, specialist în Istorie Medievală, explică în ce constă această moştenire de peste veacuri lăsată ardelenilor.
Se încarcă comentariile...
