E oficial! Concert Roxette pe Cluj Arena

E oficial! Concert Roxette pe Cluj Arena

Cei doi membri ai trupei Roxette vor concerta la Cluj

Piese cunoscute ale trupei Roxette, precum „The Look", „Dressed for Success", „Listen to Your Heart", „Dangerous", „It Must Have Been Love" sau „Joyride" vor răsuna, în 19 iulie, pe Cluj Arena.

Ştiri pe aceeaşi temă

Consiliul Judeţean Cluj a încheiat, marţi, contractul cu Emagic Bucureşti, în vederea organizării, în data de 19 iulie 2012, a concertului susţinut pe Cluj Arena de către celebrul grup pop-rock suedez Roxette.

„Aşa cum am mai spus, încercăm să continuăm seria concertelor de succes găzduite de Cluj Arena. Succesul concertelor de inaugurare ne-au confirmat efectele deosebite generate de astfel de evenimente. Au avut de câştigat nu doar spectatorii amatori de muzică, ci şi proprietarii de hoteluri, restaurante, autorităţi locale, practic întreaga comunitate. Este şi pentru Cluj Arena un prilej de a constitui venituri", consideră preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Contractul a fost încheiat pentru evenimentul care va avea loc în data de 19 iulie 2012, valoarea chiriei care îi revine organizatorului fiind de 37.200 de euro. Dacă chiriaşii vor folosi energia electrică de la stadionul Cluj Arena, aceştia vor achita şi valoarea energiei consumate. Pentru protejarea gazonului, chiriaşul are obligaţia de a aplica un strat protector cu sistem „portafloor", iar pentru protejarea suprafeţei de tartan se va aplica un sistem de protecţie cu plăci de cauciuc „heavy duty".

„Aceste sisteme de protecţie sunt folosite pe stadioanele din vestul Europei. Trebuie să securizăm şi să protejăm suprafaţa de joc, dar să oferim şi cele mai bune condiţii pentru spectatori. Suntem în negocieri şi pentru aducerea altor două mari concerte la Cluj, până la finele acestui an", a declarat preşedintele consiliului de administraţie al  SC Cluj Arena SA, Radu Raţiu. Printre numele vehiculate se numără şi Brian Adams, Jean Michel Jarre şi Robbie Williams.


citeste totul despre: