„U” Cluj învinge pe Dinamo într-un meci cu mici incidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Cluj a învins cu 1-0 pe Dinamo, într-un meci disputat în cantonamentul pe care cele două formaţii îl desfăşoară în Austria. Partida disputată în localitatea Hochfilzen s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru clujeni.

Universitatea Cluj a trecut cu brio primul test din cantonamentul disputat la poalele Alpilor. Aflate în relaţii bune datorită patronului clujean Florian Walter, „U” şi Dinamo au oferit celor cîteva zeci de spectatori o partidă interesantă, care s-a lăsat pe final şi cu eliminări.

Cu un minut înainte de expirarea timpului regulamentar, Szilagyi de la clujeni pentru proteste şi Vranjkovici au fost eliminaţi, după ce ultimul i-a aplicat un cot în figură lui Buşcă, fotbalist care s-a ales cu arcada spartă. Marian Pană şi Ioan Andone au rulat aproape întregul lot pe care l-au avut la dispoziţie, iar unica reuşită a partidei a venit de la Gabriel Machado, care a fructificat un penalty obţinut tot de el, în urma unui fault al portarului Curcă, în minutul 29.

Ioan Andone a făcut din nou show pe margine, strigând în permanenţă la elevii săi, care au pierdut şi cel de-al treilea amical al verii. La Universitatea, Gabriel Boştină a purtat în premieră banderola de căpitan, deşi a ajuns la Cluj de numai două săptămâni,. odată cu ieşirea din teren a lui Matache, la pauză.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite