Nicolae Vălean, primul primar al Clujului după ’89

Este primul edil al oraşului, ales dintre 31 de clujeni din primul comitet care a preluat conducerea cetăţii în decembrie 1989. Absolvent de drept, clujeanul este şi un iubitor al culturii populare româneşti.

Data de 21 decembrie 1989 l-a prins pe Nicolae Vălean în fosta Piaţă Libertăţii, actuala Piaţa Unirii, în faţa librăriei Universităţii. Adică locul în care s-a petrecut unul dintre cele mai dramatice episoade ale revoluţiei din Cluj. „Aflasem de la Europa liberă ce se întâmplase la Timişoara pe 16 şi 17 decembrie. A fost o întâmplare că am fost acolo, nu era nimic pregătit, dar am rămas mirat că militarii au debarcat în centrul Clujului“, îşi aduce aminte Nicu Vălean. Clujeanul remeorează ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri momentul în care militarii au tras fără somaţie în oamenii aflaţi în piaţă.
Primii morţi şi răniţi au rămas pe caldarâm. Apoi au venit pompierii cu tunurile de apă. „Era decembrie, ne-au udat din cap până în picioare“, spune clujeanul. Apoi a început lupta de gherilă. Manifestanţii au început să arunce cu sticle goale, de la la restaurantul Crişul, în militari şi pompieri. A doua zi, la prima oră, oamenii au revenit în Piaţa Libertăţii, unde peste noapte, pompierii spălaseră cu tunurile de apă sângele de pe caldarâm. „Lumea a venit să vadă ce mai era acolo. M-am urcat pe o masă de loz în plic şi am făcut un apel către populaţie să se adune, să facem un marş organizat şi să cerem explicaţie autorităţilor de ce au deschis focul asupra unor oameni care nu au făcut nimic“, povesteşte revoluţionarul. Mulţimea de oameni a ajuns în piaţa Mihai Viteazul, unde Nicu Vălean se urcase pe soclul statuii, pentru a putea fi văzut şi auzit mai bine de mulţime. Acolo a văzut-o pentru prima dată pe Doina Cornea, despre care auzise la Europa liberă. „Când oamenii au auzit că disidenta vine în piaţă, o mare de căciuli s-a ridicat în aer“, îşi aduce aminte Nicu Vălean.

Primar o lună şi jumătate

Pentru că n-au putut intra în sediul Comitetului judeţean de partid, liderii revoltei de la Cluj, printre care Nicolae Vălean, Doina Cornea, Dorel Vişan şi Victor Rebengiuc, au intrat în catedrala ortodoxă, apoi în sala de conferinţe a Episcopiei. Acolo au redactat un manifest, prin care cereau un dialog cu autorităţile. Nicolae Vălean a plecat apoi către sediul Primăriei, unde l-a găsit doar pe viceprimarul de la acea vreme, Gheorghe Rusu. „Am ocupat Primăria şi am format un comitet din 31 de oameni care au preluat instituţia. Acei oameni m-au ales pe mine să coordonez activitatea. N-a fost niciun contracandidat, aşa că am câştigat din primul tur“, spune Nicu Vălean. „În biroul primarului am văzut pentru prima dată un televizor color. Ieşeam apoi pe balcon, să le spun oamenilor să nu plece acasă, ca să ne apere. Şi au rămas acolo peste noapte până în 23 decembrie. Pe 26 sau 27 după-masa au venit la primarie doi tineri, care s-au oferit să ne dea o mână de ajutor. Erau Daniel Buda şi Emil Boc. Cum comitetul de conducere se formase deja, le-a oferit să facă parte din comitetul  de observaţie şi pază. Cred că au făcut de două ori de gardă, apoi n-au mai venit“, spune Vălean. Vălean a fost primarul Clujului timp de o lună şi jumătate. A fost schimbat când au apărut neînţelegeri dintre primul comitet format şi alţi clujeni care doreau să participe la conducerea oraşului şi a judeţului.

Ce-i place:
Îi place să citească, să meargă la un spectacol bun, să socializeze. O altă pasiune este poezia. Îi place şi să scrie. În curând va publica un volum de parodii.

Ce nu-i place:
Lipsa de punctualitate, lipsa de curăţenie. Constată că mare parte din populaţia României este o societate de manelişti şi telenovelişti. Mulţi dintre ei, în contextul social actual ies în stradă fără să ştie de ies, doar ca să participe la bâlci.

Întrebări şi răspunsuri
Dacă aţi avea ocazia, aţi acţiona la fel ca la revoluţia din 1989?
N.V.: Probabil că aş face la fel, doar că dacă s-ar mai întâmpla aşa ceva acum, nu aş mai avea aplombul tinereţii.

Aveţi o pasiune pentru cultura şi pentru folclorul autentic. De unde această pasiune?
N.V.: În tinereţe doream să mă fac actor. Am făcut şi Şcoala Populară de Artă. Dar cum înainte de ’89 nu era nimic de văzut la televizor, citeam mult şi mergem la spectacole de teatru, operă. Cumpăram toate cărţile ce apăreau. Aveam chiar un prieten care era tâmplar la Centrul de librării, care îmi făcea rost de cărţi.