Prognoza meteo: Ce ne aşteaptă până pe 17 august. Unde se răcoreşte, cât va ploua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Sunt anunţate ploi în cea mai mare parte a ţării şi temperaturi mai scăzute decât cele normale. Până pe 27 iulie sunt anunţate averse de ploaie în cea mai mare parte a ţării, dar în special în regiunile vestice şi nord-vestice.

În săptămâna 20-27 iulie, temperaturile vor fi mai mici decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi nordvestice. Excepţie va face sud-estul teritoriului, unde temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. „Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice, centrale şi nordice, dar şi uşor deficitar în nord-est. În restul teritoriului cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval”, se arată în prognoza anunţată de ANM.

Temperatura aerului va avea, în săptămâna 27 iulie-3 august, valori uşor mai coborâte decât cele normale în regiunile vestice şi nord-vestice, dar şi uşor mai ridicate în sud-est, iar în rest temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în nord-vestul ţării şi în general deficitare în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 3-10 august, temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, posibil uşor mai coborâte în nordvest, dar şi uşor mai ridicate în sud-est. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, cu posibilitatea unui deficit local, în regiunile sudvestice.

De asemena, în intervalul 10-17 august, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, în toate regiunile, la fel ca şi cantităţile de precipitaţii.

Marţi se încălzeşte, miercuri se schimbă vremea

Conform ANM, marţi, 21 iulie, vremea va continua să se încălzească, devenind călduroasă în orele amiezii, local în zonele de câmpie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după orele prânzului îndeosebi în regiunile nordice, nord-estice şi centrale precum şi la munte, unde pe arii în general restrânse vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice.

Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă, înregistrate îndeosebi în intervale scurte de timp, izolat vor putea fi însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse în general, între 12 şi 21 de grade.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimă va fi de 19...20 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească.

De miercuri, vremea se schimbă radical. Meteorologii spun că instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi se va manifesta începând din orele amiezii local în jumătatea nordică a ţării, iar spre seară şi noaptea pe suprafeţe mai mici şi în restul teritoriului, prin înnorări şi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibile vijelii şi căderi de grindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă înregistrate îndeosebi în intervale scurte de timp vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în în sud şi sud-est, unde după-amiaza vor continua să caracterizeze o vreme călduroasă, iar cele minime vor fi cuprinse în general, între 13 şi 21 de grade.

În Capitală, vremea se va menţine călduroasă în orele amiezii. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în a doua parte a nopţii, când probabilitatea pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice va fi în creştere. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări asociate ploilor. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimă de 19...20 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească.

Vă mai recomandăm şi:

Prognoza meteo: Vremea extremă face prăpăd în România. Ce anunţă meteorologii, când scăpăm de furtunile violente

 

Prognoza meteo. Ce fenomene lovesc România în luna iulie. Când se răceşte vremea, unde se aşteaptă ploi puternice 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite