FOTO Cum a ajuns cartoful alimentul de bază al românilor - ce prevedea primul tratat gastronomic, din 1818, despre mâncarea săracului pentru tot poporul
0
Cartoful, cel mai banal aliment, numit şi mâncarea sărăcului, a fost vedeta lumii la începuturi. În Moldova, în 1818, domnitorul Scarlat Callimachi a plătit bani grei traducerea din limba greacă pentru popularizarea cartofului în rândurile supuşilor. Acesta este se pare primul tratat gastronomic în limba română despre cartof.
În Bărăgan, cea mai ieftină legumă din zilele noastre, a ajuns destul de târziu. O cronică din timpul domniei lui Ion Caragea (1812-1818) menţionează vânzarea cartofilor pe piaţa Bucureştiului, marfă adusă din Transilvania dar şi cultivarea acestora de către grădinarii din jurul Bucureştiului. De altfel, în Muntenia s-a menţinut mult timp trocul: cultivatorii de cartof din judeţele Braşov şi Covasna aduceau cu căruţele cartofii şi luau în schimb porumb, grâu,vin sau/şi ţuică din Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea.
Circulară către transilvăneni
În ţara noastră, aşa cum reiese din lucrarea Institutului de Cercetare şi Producţie a Cartofului, vol. XXVIII(Braşov 2001), cartoful a fost semnalat oficial pentru prima dată în Transilvania, unde a fost adus pe filieră germanică. În martie 1769, Guvernatoratul Transilvaniei, cu sediul în Cetatea Sibiului, a dat o circulară destinată tuturor districtelor transilvănene prin care clarifica detalii despre calităţile şi cultura cartofilor din cauza unei percepţii generale negative la adresa acestei plante.
“Din documentele scrise, s-a stabilit că extinderea cartofului în Transilvania s-a produs pe la 1815, determinată ca şi în alte ţări de foamete”, spun specialiştii.
Pâine cu cartofi Foto:bucataras.ro
În scurt timp, în 1780, la Zărneşti şi Braşov, acte oficiale înregistrează producţii locale de cartofi. În 1806, Gheorghe Şincai publică Povăţuire către economia de câmp, în care pomeneşte şi de cartofi, numindu-i crumpene şi pere de pământ. Cartea, scrisă în română cu litere chirilice, a fost destinată şi românilor din afara Transilvaniei.
Recolte de top în perioada interbelică
De-a lungul timpului, oamenii au învăţat să cultive şi chiar să facă producţii frumoase la hectar, obţinând bani frumoşi asigurându-şi hrana cea de toate zilele de pe urma cartofului. De exemplu, în Bărăganul interbelic, grădinile cu legume şi zarzavat se întindeau pe 1.000 de hectare. Bulgarii, aciuaţi în judeţul Ialomiţa, erau cei mai destoinici grădinari.
Piaţă din Bărăgan, în anii 1900 Foto:calarasiul de altădata
Pe malurile Ialomiţei, multe grădini sunt cultivate de proprietari cu lucrători bulgari, iar altele sunt arendate de ce mai multe ori bulgarilor veniţi cu paşaport. Numărul grădinarilor români nu sporeşte deoarece această îndeletnicire cere multă pricepere şi rutină de la care românii sunt în mod sistematic îndepăraţi, precum şi o muncă anevoioasă, nepotrivită cu temperamentul ţăranilor noştri”, scrie Ioan I. Mihăilescu în “Monografia judeţului Ialomiţa(1933-1938).
Bulgarii, cei mai destoinici grădinari
În perioada interbelică, grădinile ocupau o mie de hectare în judeţul Ialomiţa. Ele erau cultivate, de obicei, cu ceapă, usturoi, cartofi, varză, dovlecei, castraveţi, ardei, pătlăgele vinete şi roşii, morcovi, pătrunjel, păstârnac, ridichi, gulii şi praz. Iată care erau întinderile cultivate cu zarzavat, după datele centralizate de Serviciul Agricol al judeţului Ialomiţa: între 1933 şi 1937, ceapa a fost cultivată pe o suprafaţă cuprinsă între 151 şi 274 hectare, cartofii între 201 şi 439 de hectare, varza între 191-218 hectare.
Mâncarea era gătită pe plita sobei Foto:descopera.ro
Evident, că şi recoltele au fost pe măsura muncii depuse. Mihăilescu notează că producţia medie la hectar a fost la ceapă una excelentă în 1933: 9.954 kg. În acelaşi an, şi cartofii au făcut „o figură” bună, peste 10.300 kg la hectar. În 1938, varza a fost vedeta anului: 12.581 kg la hectar.
De unde vine denumirea
Termenul cartof din limba română este un derivat produs în secolul al XVIII-lea al germanului Kartoffel, la rândul său importat din italianul tartufolo, trufă de pământ. Alţi termeni, astăzi folosiţi regional, au venit tot pe filieră germană: crumpene din Grundbirne (pere de pământ), picioci din ptatchen, o formă nemţească a lui patata, mere sau pere de pământ, similare francezului pomme de terre, barabule din limba ucrainiană.
Cartofii, mâncarea de bază a românului
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
