VIDEO Peste o mie de călărăşeni au îndurat frigul la Ziua Naţională a României ca să vadă parada militară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parada de 1 decembrie FOTO I.S.
Parada de 1 decembrie FOTO I.S.

Peste o mie de călărăşeni au îndurat frigul pătrunzător, 3 grade Celsius s-au înregistrat duminică la prânz, şi au asistat la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României care au avut loc la Monumentul Eroilor din zona Orizont, începând cu ora 11.00. 500 de baloane cu heliu în culorile triolorului au decorat cerul la Călăraşi şi mai multe avioane de luptă au survolat oraşul de pe malul Borcei.

Locuitorii de pe malul Borcei au sărbătorit 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, la Orizont, iar parada trupelor şi a tehnicii militare a fost cel mai aşteptat moment al zilei.

La festivităţi au fost  prezenţi angajaţi ai Primăriei, Prefecturii, Protoieriei şi ai Comandamentului Centrului Militar Judeţean Călăraşi. În cadrul ceremoniei vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor. Trupele de intervenţie ale Poliţiei, Jandarmeriei, ISU şi STS care au prezentat tehnica de intervenţie, într-o defilare de zile mari.

calarasi parada

Ce înseamnă, de fapt, 1 decembrie 1918?

Ziua Naţională a României a devenit data de 1 Decembrie după Revoluţie. Potrivit istoricilor, data este una semnificativă care celebrează unirea tuturor românilor. Acum 101 de ani, pe 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat proclamaţia prin care s-a declarat unirea Transilvaniei cu România.

Imagine indisponibilă

A fost momentul care a întregit practic teritoriul naţional, după ce, tot în 1918, pe 27 martie Barasabia s-a unit cu ţara, urmată cu Bucovina în 28 noiembrie.

calarasi parada

Transilvania a fost practic ultimul teritoriu al ţării pentru care românii au luptat în Primul Război Mondial şi au profitat strategic de destrămarea marilor imperii Ţarist şi Austro-Ungar. Proclamaţia de la Alba Iulia a fost manifestare impresionantă, un exemplu de solidaritate naţională a tuturor românilor.

calarasi parada

Proclamaţia care a îndeplinit visul românilor

„Pe 1 decembrie 1918, în prezenţa a 1.228 de delegaţi şi a peste 100.000 de români veniţi de pretudindeni. S-a citit proclamaţia care a împlinit visul românilor, dar a încununat şi lupta pe care poporul a dus-o pentru unitate ani întregi.

calarasi parada

Din punctul meu de vedere, este cel mai important eveniment istoric pentru România, care astăzi nu ar mai fi fost la fel fără Transilvania. Decretarea acestei zile ca zi naţională a fost firească.

calarasi parada

Este normal să sărbătoreşti ziua în care România s-a întregit după secole de luptă şi asuprire“, a spus, pentru Adevărul, Victor Onofraş, istoric.

calarasi parada

Documentul care a fost citit la Alba Iulia, în inima Transilvaniei, 1 Decembrie 1918, de politicianul ardelean Vaile Goldiş se păstrează în original la Muzeul Naţional al Unirii. 1 decembrie avea să devină Ziua Naţională a României abia în 1990. La 31 iulie, preşedintele a promulgat legea care ratifica acest lucru .

calarasi parada
Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite