Călăraşi: Specialiştii RAR şi Poliţia Rutieră verifică autobuzele şi microbuzele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani, în România au avut loc foarte multe accidente soldate cu victime, în care au fost implicate autovehicule destinate transportului public de persoane. De aceea, poliţiştii verifică, azi şi maine, toate microbuzele şi autobuzele aflate în trafic

Deşi, în judeţul nostru, incidenţa acestora nu a fost foarte mare, Poliţia Rutieră Călăraşi, cu sprijinul specialiştilor RAR, efectuează, astăzi şi mâine, mai multe acţiuni de verificare tehnică în vederea prevenirii accidentelor rutiere. "Ne dorim să preîntâmpinăm accidentele rutiere cauzate de defecţiuni ale sistemului de frânare şi de direcţie a microbuzelor, autobuzelor şi altor mijloace de transport public de persoane. De aceea, cu ajutorul specialiştilor RAR, vom desfăşura controale pe parcursul celor două zile”, a declarat inspectorul principal al Poliţiei Rutiere, Daniel Naghi.

Cu ochii pe maşini

Acţiunea începe la ora 9,00, iar maşinile poliţiei şi ale RAR vor fi amplasate la intrarea în oraş, lângă Siderca S.A, pe parcursul zilei de azi, urmând ca locaţiile să fie schimbate, în aşa fel încât să acopere tot judeţul. Se va verifica atât sistemul de frânare, cât  şi sistemul de direcţie şi de iluminare.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite