Călăraşi: Dan George Zane, fiul fostului şef al IPJ, trei ani după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După opt ani de procese, Dan George Zane, de profesie avocat, a ajuns în postura de acuzat. Fiul fostului şef al IPJ Călăraşi a fost condamnat la 3 ani de închisoare  într-un dosar de trafic de maşini de lux furate.

Fiul fostului şef al IPJ Călăraşi, Dan George Zane, în vârstă de 36 de ani, un avocat de success din Baroul Călăraşi, a fost transferat, ieri, în arestul Penitenciarul din Slobozia, după ce poliţiştii au pus în executare sentinţa de condamnare la trei ani de închisoare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat marţi, 15 iunie 2010, în dosarul de înşelăciune, în care Zane a fost judecat alături de alţi şase inculpaţi. Dan George Zane a fost acuzat de procurori pentru modul în care a fost vândut în 2001, un autoturism VW Golf, ascunzându-i cumpărătorului că actele acestei maşini fuseseră întocmite în fals.

8 ani de anchetă

În dosarul nr. 2236/3/2003, Zane a fost judecat alături de alţi şase inculpaţi pentru înşelăciuni comise prin comercializarea de maşini de lux furate din străinătate. Procurorii au probat că avocatul  a vândut, în anul 2001, un VW, ascunzându-i cumpărătorului că actele autoturismului fuseseră întocmite în fals. Ancheta în acest caz a fost declanşată în anul 2002, când poliţiştii şi procurorii au luat urma mai multore traficanţi de maşini de lux, descoperind la domiciliile acestora mai multe arme, bani falşi şi 13 maşini de lux, furate din Occident. Tot atunci a început şi cercetarea avocatului Dan George Zane. Acesta este fiul fostului şef al IPJ Călăraşi, în perioada 1991 - 1997, general de brigadă Ion Zane.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite