VIDEO UPDATE Misiune de salvare a unei gravide dintr-un sat izolat din Buzău, încheiată după 20 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile buzoiene au trimis, duminică, mai multe echipe de salvatori cu autospeciale pe şenile şi camioane militare, ca să o aducă o femeie de 27 de ani, însărcinată în luna a 9-a, dintr-un sat izolat de nămeţi, aflat la limita judeţelor Buzău şi Brăila. Tânăra venise la pomana tatălui ei, mort săptămâna trecută, însă a prins-o viscolul la casa părintească, din comuna Robeasca.

UPDATE 07.00 O ambulanţă din Făurei, judeţul Brăila, care se afla la graniţa cu Buzău, pentru a prelua un bolnav din Galbenu, a fost primul echipaj de salvatori care a ajuns la gravida de 27 de ani, din Robeasca. Salvarea, care înainta cu utilaj de deszăpezire în faţă, s-a abătut din drumul său de întoarcere peste trei kilometri, ajungând la pacienta din Buzău, la ora 3.10 dimineaţa. 

După 30 de minute, cât a durat pregătirea pentru drum a femeii, ambulanţa a preluat-o şi a transportat-o la spitalul orăşenesc din Făurei, unde a intrat imediat în operaţie de cezariană. La ora 6.15, femeia de 27 de ani a născut un băieţel, atât fătul cât şi mama fiind sănătoşi.

Nicoleta Dumitru locuieşte cu soţul ei în satul Baniţa, comuna Robeasca. Vineri, a venit la gospodăria mamei sale, pentru a ajuta la organizarea parastasului pentru tatăl ei, decedat săptămâna trecută. 

Nu a mai apucat să revină la domiciliu, întrucât drumul între satele comunei Robeasca au fost acoperite foarte rapid de troiene înalte de peste doi metri, greu de străpuns de utilaje.

Nicoleta este aproape de finalul sarcinii şi era programată pentru operaţia de cezariană la Maternitatea din oraş abia peste două săptămâni, însă, de sâmbătă seară, a început să se simtă rău şi să aibă hemoragie. A sunat cu disperare la 112, însă ajutorul vine cu foarte mare dificultate.

Mai întâi, o ambulanţă a plecat spre ea dar, la numai câţiva kilometri, autospeciala a fost nevoită să se oprească din cauza troienelor mari de pe drumul judeţean. Salvarea a fost nevoită să rămână în drumul European iar misiunea a fost preluată de un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care, dotat cu o şeniletă, a plecat cu un medic pe deasupra nămeţilor.

În tot acest timp, personalul medical de la Ambulanţă, rămas în aşteptare, a ţinut legătura cu poliţistul din comună, trimis la casa părinţilor fetei.

„A fost programată la cezariană pe 6 februarie, dar de sâmbătă seară s-a simţit rău şi a chemat Ambulanţa. Ţinem legătura cu poliţistul, dar şi cu salvatorii. Acum 20 de minute, abia făcuseră câţiva kilometri. Femeia este stabilă, dar nu ştim pentru cât timp şi cum îi va evolua starea de sănătate”, a declarat Marian Burlan, ambulanţier la Serviciul de Ambulanţă Buzău.

Pentru că şi utilajul de la ISU s-a împotmolit în zăpadă, a fost solicitată intervenţia militarilor de la un batalion de informaţii, care au plecat spre gravidă, la ora 11.00, cu un camion cu tracţiune integrală. 

Ulterior, după cum a anunţat Ministerul Apărării, alte trei camioane 6x6, cu 35 de militari, au fost direcţionate spre gravidă. În paralel, primăriile din Săgeata şi Robeasca au trimis buldoexcavatoare însă eforturile acestora sunt îngreunate din cauza viscolului extrem de puternic. 

De asemenea, şi dinspre Brăila se acţionează cu utilaje dar deocamdată niciun rezultat. 

Spre seară, niciun echipaj de salvatori  nu ajunsese la gravidă. ”Suntem îngropaţi în zăpadă, e mai rău decât în 2012. Rudele fetei ţin legătura telefonic cu un medic de la Maternitate, pentru a primi sfaturi. De asemenea, moaşa din sat a fost alertată, pentru a ajuta la o eventuală naştere”, ne-a declarat Domnica Vlad, primar în Robeasca.

Operaţiunea de salvare s-a încheiat la ora 7.00, când tânăra a ajuns la spitalul din Făurei.

Citeşte şi: Drumuri închise şi localităţi fără curent, în judeţul Buzău. Cod Roşu de viscol, pentru Buzău, Brăila şi sudul judeţului Vrancea

Oameni salvaţi din nămeţi de către militarii buzoieni

Militarii buzoieni intervin pentru deblocarea drumului naţional 22 Râmnicu Sărat - Brăila

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite