Ploile produc pagube, la munte. Trei sate din Lopătari sunt din nou izolate rutier, după ruperea unui pod VIDEO
0Ploile din ultimele ore dau motive de îngrijorare comunităţilor buzoiene de la munte. La Lopătari, apele învolburate au dislocat tuburile care asigurau accesul rutier peste râul Slănic, dinspre centrul localităţii spre satele de pe malul drept.
Două punţi pietonale rămase intacte, dar şubrede, permit încă legătura cu Vârteju, Chirani şi Săreni, sate cu o sută de localnici, cei mai mulţi bătrâni.
Autorităţile sunt neputincioase, deoarece plouă fără încetare de peste zece ore. În perioadele ploioase, Slănicul face ravagii deşi, în mod obişnuit, poate fi traversat şi prin albie.
Este pentru a doua oară de la începutul lunii decembrie când apele învolburate distrug podul de tuburi, lăsându-i fără acces cu maşinile sau căruţele pe cei aproximativ o sută de locuitori de pe malul drept.
Atunci, calea rutieră a fost refăcută după trei zile de la revenirea debitului apelor la cote care au permis intrarea utilajelor în albie.
Probleme au şi localnicii din Odăile şi Brăeşti. Apele umflate ale pârâului Bălăneasa au rupt drumul la podul aflat în lucru la Bozioru.
În urmă cu două săptămâni, podul de tuburi de la ieşirea din Bozioru a fost luat de apele umflate ale râului Bălăneasa şi a fost reparat după trei zile. Ca şi atunci, navetiştii din satele situate mai sus de Bozioru au fost anunţaţi pe Facebook că pot ajunge, la nevoie, în oraşul Buzău folosind drumul prin Odăile – Căneşti – Berca.