Pandemia a sporit numărul tranzacţiilor imobiliare
0Buzăul s-a numărat printre judeţele cu cele mai multe tranzacţii imobiliare în plină pandemie. Comparativ cu anul 2019, judeţul Buzău a consemnat creştere a vânzărilor de case şi apartamente.
Dacă la începutul anului 2020, în perioada ianuarie-aprilie 2020, în Buzău, ca şi în celelalte judeţe din ţară, s-a înregistrat o scădere vizibilă a vânzărilor imobiliare, doar 1.823 de tranzacţii, în toamnă situaţia s-a dinamizat.
În luna octombrie a anului 2020, în judeţ s-a înregistrat o creştere semnificativă a imobiliarelor, 1.364 mai multe imobile fiind vândute în luna octombrie, comparativ cu luna septembrie.
Astfel, Buzăul a fost printre judeţele care au înregistrat cele mai mari diferenţe în luna respectivă.
Chiar şi comparativ cu anul 2019, judeţul Buzău a consemnat creştere a vânzărilor de case şi apartamente, anul trecut. În luna octombrie a anului 2020 au fost înregistrate cu 1.317 mai multe tranzacţii imobiliare comparativ cu octombrie 2019.
Vă recomandăm să mai citiţi:
„Lacul cu Butuci”, delta din inima Bărăganului. Localnicii speră să devină staţiune VIDEO