Noi decese înregistrate la Buzău în rândul pacienţilor cu COVID-19. Unul dintre ei avea 47 de ani
0Instituţia Prefectului a anunţat, luni, că la nivelul judeţului Buzău au fost înregistrate două decese în rândul pacienţilor confirmaţi cu COVID-19. Unul dintre pacienţi avea 47 de ani şi era internat în secţia ATI a Spitalului Judeţean Buzău.
În data de 13 iunie, Direcţia de Sănătate Publică Buzău a fost informată de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău că, la nivelul unităţii, a fost înregistrat un deces al unui pacient în vârstă de 47 de ani, confirmat cu COVID-19 în data de 13.06.2020, în secţia ATI a SJU Buzău.
Pacientul fusese diagnosticat cu boală pulmonară obstructivă cronică.
Pe data de 14 iunie 2020, Direcţia de Sănătate Publică Buzău a fost informată de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău că, la nivelul unităţii, a fost înregistrat un deces al unui pacient în vârstă de 84 de ani, confirmat cu COVID-19
Fusese internat pe data de 13 iunie 2020 în secţia ATI a SJU Buzău. Pacientul avea multiple comorbidităţi: boală renală cronică stadiul V, boală coronariană ischemică.