Medici demisionari de teama infectării cu SARS-CoV-2 la spitalul din Nehoiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Remişovschi este managerul spitalului din Nehoiu
Sergiu Remişovschi este managerul spitalului din Nehoiu

Teama că s-ar putea infecta iar viaţa le-ar ar fi pusă în pericol, la rândul lor fiind persoane cu vulnerabilităţi în faţa COVID-19, i-au determinat să-şi dea demisia. Este cazul a doi medici din Spitalul Nehoiu, specialişti de medicină internă.

Unitatea medicală din oraşul montan a început să preia bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2 tocmai pentru a mai decongestiona spitalele de la Buzău şi Râmnicu Sărat, sufocate de pacienţi. 

Cei doi medici sunt specialişti de medicină internă, de altfel specializări foarte importante în tratarea bolnavilor ce urmează să ajungă la Nehoiu.

Spitalul orăşenesc Nehoiu a fost transformat în unitate medicală suport Covid zilele trecute, iar aici au fost internaţi primii 19 pacienţi. 

Spitalul va putea trata 45 de pacienţi Covid, doar cu forme uşoare şi medii. Totodată, vor fi create şi două locuri de terapie intensivă. 

Doi medici din acest spital au ales să îşi dea însă demisia, odată cu această transformare. Cei doi au justificat că au anumite afecţiuni medicale, fapt ce le transformă în persoane vulnerabile. 

BUZAU

Plecarea celor doi medici se măreşte deficitul de cadre medicale din acest spital. 

”Cei doi colegi şi-au dat demisia pentru că erau persoane cu vulnerabilităţi. Medicul internist are 69 de ani şi are mai multe afecţiuni şi a spus că că nu doreşte să îţi asume acest risc. Cealaltă colegă demisionară este o doctoriţă tânără, dar care avea probleme de sănătate şi a spus că nu doreşte să intre în lupta cu noul coronavirus”, declară Sergiu Remişovschi, managerul Spitalului Orăşenesc Nehoiu.

Spitalul deserveşte 11 comune, cu o populaţie însumată de peste 50.000 de oameni. Locuitorii din zonă nu mai au acum unde să se trateze, cel mai apropiat spital fiind în Buzău, la o distanţă de 80 de kilometri.

Decizia de transformare a spitalului Nehoiu în unitate suport Covid-19 a venit după ce numărul de cazuri a explodat la Buzău, iar celelalte unităţi medicale sunt pline la refuz. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lăturalnică. Avea trei copii 

 Cine este medicul găsit mort într-un spital privat din Constanţa. Anchetatorii iau în calcul sinuciderea

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite