Gândacul de Colorado, accident sau bombă biologică

Gandacul de Colorado

Prin pagubele pe care le produce şi rezistenţa la pesticide, gândacul de Colorado este sursa unor adevărate calamităţi în culturile de cartofi, tomate sau vinete. Pentru că apariţia lui în Europa a fost semnalată în două valuri, imediat după cele două războaie mondiale, în lumea ştiinţifică a fost lansată ipoteza conform căreia insecta a fost folosită ca bombă biologică.

În cărţile de specialitate scrie că, deşi originea acestui gândac este neclară, se pare că provine din sud-vestul Americii de Nord, din statul american Colorado şi din Mexic. Pe bătrânul continent ar fi fost semnalat mai întâi în Germania, în jurul anului 1877, dar a fost eradicat în cele din urmă prin procedee necunoscute până acum.

O primă etapă a răspândirii gândacului în Europa s-a făcut după Primul Război Mondial. După o pauză de jumătate de secol, gândacul avea să reapară şi să se instaleze definitiv pe continentul european în jurul anului 1920. În 1922 a fost menţionat un focar important, pe 250 de hectare, la Bordeaux, în Franţa.

Al doilea val al răspândirii gândacului de Colorado a fost semnalat în partea răsăriteană a continentului, imediat după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 1945, dăunătorul era semnalat în Ungaria şi Cehoslovacia iar în 1947, în Polonia. Răspândirea în ţara noastră s-a produs din vestul ţării. A apărut pentru prima datǎ în 1952, la Săpânţa, în judeţul Maramureş, în Banat în 1955, iar din 1956 s-a extins în toate judeţele din vest iar de aici în toatǎ România.

”El a apărut târziu în ţara noastră. A fost semnalat cam după anul 1952. Provine din Colorado, Statele Unite ale Americii, iar despre originea lui sunt mai multe versiuni. Există varianta că ar fi ajuns cu material biologic, cu tuberculii de cartofi şi cu ambalaje, dar sunt şi versiuni conform cărora ar fi fost adus intenţionat, ca armă biologică, în Europa din perioada războaielor mondiale”, spune cercetătorul Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. 

Ca argument în susţinerea acestei ipoteze, spune cercetătorul Costel Vânătoru, de-a lungul anilor au fost subliniate de către susţinătorii teoriei mai multe coincidenţe: răspândirea masivă a gândacului în perioada celor două conflagraţii mondiale şi apariţia, în paralel, a încă unui dăunător periculos pentru culturile agricole.

”În perioada aceea au fost două momente dificile în privinţa protecţiei plantelor din România. Este vorba despre apariţia în ţară a lăcustei marocane şi a gândacului de Colorado. Se pare că lăcusta marocană a fost stăpânită bine prin tratamente şi că a fost eradicată însă gândacul de Colorado s-a adaptat mai bine şi din păcate continuă să facă ravagii. Este un dăunător cunoscut de toată lumea. La noi s-a aclimatizat, adaptat, a devenit rezistent şi la tratamentele chimice”, spune Costel Vânătoru. 

Pe lângǎ faptul cǎ este greu de combǎtut el se înmulţeşte extraordinar de repede, mǎnâncǎ foarte mult şi se rǎspândeşte la distanţe mari. Pagubele pe care acesta le aduce culturilor, în cazul când nu se iau mǎsuri imediate, pot ajunge pânǎ la distrugerea suprafeţei cultivate. 

Adulţii rod frunzele, producând perforaţii neregulate pe suprafaţa limbului şi în final, chiar scheletuirea acestora. Un adult poate consuma, în numai 2-3 zile, întreaga suprafaţă foliară a unei plante de vânătă, imediat după înfiinţarea culturii.

Gândacul de Colorado atacă mai ales plantele din familia Solanaceae, pagubele cele mai importante fiind înregistrate la culturile de cartof, vinete şi tomate, uneori şi la cele de ardei. ”El consumă efectiv lăstarii tineri ajungând să consume aproape în totalitate aparatul foliar al plantei, toată planta verde a plantei. Automat, planta suferă pentru că frunza este bucătăria plantei iar în sol tuberculii nu se mai dezvoltă dacă nu aparat care să sintetizeze la suprafaţă”, explică cercetătorul buzoian.

Insecta atacă şi plante din flora spontană, precum ciumăfaia, zârna, laurul, măselariţa, mătrăguna etc. Întâmplător pot fi atacate şi alte specii de plante ca salata, loboda sau lucerna. ”Anual se aplică tratamente pentru combaterea lui însă nu sunt foarte eficiente pentru că aceste insecte îşi găsesc refugiu şi pe anumite plante din flora spontană. Tocmai de aceea s-a adaptat bine, pentru că a găsit şi în sălbăticie plante”, spune Costel Vânătoru.

Pe lângǎ faptul cǎ este greu de combǎtut el se înmulţeşte extraordinar de repede, mǎnâncǎ foarte mult şi se rǎspândeşte la distanţe mari. Pagubele pe care acesta le aduce culturilor, în cazul când nu se iau mǎsuri imediate, pot ajunge pânǎ la distrugerea suprafeţei cultivate. Combaterea nu este posibilǎ decât prin aplicarea raţionalǎ a mijloacelor de combatere.

”Cea mai eficientă măsură pentru a preveni atacul lui este rotirea corectă a culturilor, în idea de a nu veni cu cartof sau vinete peste un teren pe care au fost tot solanacee. Cel mai bine este ca tomata sau cartoful să vină după ceapă, după usturoi, care sunt din altă familie, departe de solanacee, şi, pe deasupra, lasă anumite resturi vegetale pe sol de care fuge gândacul de Colorado despre care se ştie că se conservă foarte bine pe resturile de vegetale şi în special în sol”, spune cercetătorul Costel Vânătoru.

Gândacul din Colorado ierneazǎ în sol ca adult la o adâncime mai mare sau mai micǎ, în funcţie de caracterul solului şi umiditatea lui. În solurile umede, gândacul intrǎ pânǎ la 10-20 centimetri adâncime. În solurile mai uscate, nisipoase, poate intra pânǎ la un metru.