Familiile din Bisoca, rămase fără case după alunecările din primăvară, se tem că îi va prinde iarna în locuinţele modulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din primăvară, 20 de localnici s-au mutat în locuinţe modulare
Din primăvară, 20 de localnici s-au mutat în locuinţe modulare

La peste cinci luni după ce casele le-au fost distruse de alunecări de teren, opt familii din satul Lacurile, comuna buzoiană Bisoca, încep să se teamă că îi va prinde iarna tot în locuinţele modulare primite după calamităţi. Alunecările au făcut prăpăd la Bisoca în primăvara acestui an, iar imediat după aceea autorităţile buzoiene au promis că în zonă vor fi construite locuinţe noi, până la începutul sezonului rece.

O alunecare de teren reactivată după mulţi ani pe un versant de deal, la începutul lunii martie, a afectat opt case din satul Lacurile în care locuiau 20 de persoane. Acestea au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, pentru că alunecările au afectat grav structura imobilelor. La început, sinistraţii s-au refugiat la rude sau la consăteni, apoi în locuinţe modulare aduse în zonă de autorităţi. 

Reprezentanţii primăriei Bisoca le-au promis familiilor afectate că le vor ajuta să ridice opt case noi, într-o zonă ferită de calamităţi, însă nici după mai bine de cinci luni de la producerea alunecării nu au demarat construcţia, din cauză că nu au fost obţinute materialele de construcţii. De aceea, oamenii se tem că îi va prinde iarna tot în locuinţele modulare. Despre întârzierile survenite în acest demers, pefectul de Buzău spune că responsabilii administraţiei comunale sunt cei care s-au mişcat destul de greu.

buzau

”Administraţia publică locală s-a mişcat puţin mai greu din punct de vedere al întocmirii documentaţiei necesare pentru a fi înaintată către Guvernul României în vederea promovării unei hotărâri de guvern, pentru a fi alocat materialele necesare reconstrucţiei caselor afectate în urma alunecărilor de teren. Într-un final, la jumătatea lunii iulie, ne-a fost trimisă pe adresa Prefecturii adresa, împreună cu planurile respectivelor imobile ce urmează a fi construite. Am înaintat documentaţia către rezervele naţionale cât şi către guvern. Ulterior au ieşit discuţii tehnice pentru că la rezervele de stat nu existau anumite cantităţi de materiale pe care le solicitau dumnealor, vorbim de cărămizi, de fier-beton. S-a purtat o corespondenţă timp de trei săptămâni, iar lucrurile s-au reglat”, a declarat George Sava, prefectul judeţului Buzău.

O ultimă adresă către Centru a fost trimisă chiar la începutul acestei săptămâni. În solicitare se cere sprijinul pentru primirea materialelor de construcţii necesare ridicării celor opt locuinţe. Totuşi, responsabilii Prefecturii nu le pot promite sinistraţilor nimic.

Potrivit prefectului, soluţia rămâne la îndemâna autorităţilor centrale care ar trebui să dispună acordarea de materiale necesare rezolvării situaţiei sinistraţilor din Bisoca. Potrivit proiectului întocmit de autorităţi, fiecare locuinţă ce urmează să fie construită are aproape 100 de metri pătraţi iar valoarea totală a investiţiei se ridică la aproape 500.000 de lei. Lucrările vor fi efectuate în regim propriu, de către autorităţile din Bisoca, sprijinite de localnici.

    

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite