Amenajarea unui parc de agrement, proiect al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sărata Monteoru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un parc de agrement în centrul staţiunii buzoiene Sărata Monteoru, cu un complex de joacă pentru copii, măsuţe şi băncuţe din lemn şi chiar aparate de fitness se află pe lista de investitii ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sărata Monteoru”. Prin acest proiect se încearcă transformarea staţiunii balneoclimetarice într-una dintre cele mai moderne din ţară.

Staţiunea buzoiană Sărata Monteoru îşi schimbă înfăţisarea de la un an la altul. Recent, aici a fost inaugurat un modern parc de aventură, realizat cu fonduri de la Consiliul Judeţean Buzău. Reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sărata Monteoru” spun însă că procesul de modernizare a staţiunii nu se va opri aici. 

O noua investiţie, aflată deocamdată în fază de proiect prevede amenajarea unui parc de agrement în centrul staţiunii, cu locuri de joacă pentru copii, mobilier urban din lemn dar şi aparate de fitness.

Noul parc de agrement va fi amenejat în apropierea sălii de sport din staţiune, pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de metri pătraţi. În prezent, o firmă specializată se ocupă de un studiu în urma căruia vor fi stabilite şi costurile unei asemenea investiţii. 

Cel mai probabil, banii pentru amenajarea parcului de agrement de la Sărata Monteoru vor fi alocaţi din bugetul Consiliului Judeţean Buzău. Sărata Monteoru, singura staţiune balneoclimaterica din judeţul Buzău, se află la doar 18 kilometri distanţă de municipiul Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite