Studenţii de la Istorie şi-au dat din nou întâlnire: "Mergeţi, fraţilor, mai mulţi în amfiteatru"
0După ce aseară au ocupat Amfiteatrul "Vasile Pârvan" al Facultăţii de Istorie, un grup de studenţi au rămas peste noapte, iar acum, se întâlnesc din nou la Universitate. Pe pagina lor de Facebook aceştia se încurajează să continue.
UPDATE 22.25: Potrrivit unei postări făcute pe pagina grupului de discuţii deschis pe facebook, în amfiteatru mai sunt doar aproximativ 40 de studenţi.
UPDATE 22.20: Aproximativ 100 de studenţi se află în facultatea de Istorie şi, potrivit anunţului de pe pagina Facebook "Istoria se ocupă & se dezbate", vor rămâne acolo până cel puţin dimineaţă, la ora 10.00.
UPDATE 21.55: S-au format "grupuri de lucru" pentru 7 din cele 13 revendicări iniţiale cuprinse în program, revendicări ce vizau cam de toate: bugetul insignifiant acordat educaţiei, cazarea în cămine, politizarea organizaţiilor studenţeşti, "statul social" implicat sau acordat de diplome etc. Iată cum sunau ele în forma elaborată în noaptea de joi spre vineri:
1. Universitatea a devenit un spaţiu de producere de bunuri, mărfuri. Universitatea, fie ea privata sau de stat, a devenit o corporaţie. Autonomia cunoaşterii este inexistentă.
2. Dorim să căutam o alternativă la actualul sistem reprezentativ. Aşa-zisele sisteme democratice care funcţionează şi în organizarea Universitaţii au devenit ineficiente şi nu ne reprezintă.
3. 2% din PIB pentru educaţie este inacceptabil. Cerem 6%. Aceştia trebuie distribuiti echitabil, în funcţie de nevoile studenţilor şi nu conform cerinţelor pieţei.
4. Dorim creşterea autonomiei universităţilor. Au devenit dependente de capital, care reprezintă elita economică a lumii. Universităţile ar trebui să fie autonome şi sprijinite de stat, care să reprezinte populaţia.
5. Suntem în profund dezacord cu evaluarea membrilor universităţii pe baza competenţelor şi a eficienţei acestora. Denunţăm această logică comercială a funcţionării universităţii.
6. Universitatea aparţine tuturor. Oricine trebuie să poată participa la evenimentele şi cursurile universităţii, nu doar studenţii.
7. Diploma ar trebui să reprezinte un statut social ce reflecta o însuşire de cunoştiinţe reale. Acest statut social trebuie să înceteze să mai fie o condiţie pentru demnitate şi funcţionare normală în societate.
Rămâne de văzut dacă vor suna mai limpede şi coerent după această noapte. Oricum, participanţii mai au vreo două zile la dispoziţie pentru a-şi finaliza revendicările, ţinând cont că şi-au anunţat prezenţa în facultate timp de patru zile. "Occupy" pe perioadă determinată.
UPDATE 20.50: Aproximativ 150 de persoane participă acum la protestul de la Facultatea de Istorie.
Se lucrează pe puncte la programul formulat în noaptea de joi spre vineri: "Eram foarte obosiţi când l-am conceput şi de aceea nu este foarte clar. Acum dezbatem punct cu punct întregul document", a declarat Mihai Bumbeş, de la organizaţia "Miliţia spirituală" şi absolvent al facultăţii.
UPDATE 18.00: "Cei care sunteţi în Bucureşti, mergeţi fraţilor mai mulţi în amfiteatru, dar clarificaţi-vă revendicările. Stabiliţi un soi de conducere şi puneţi pe hârtie obiective şi acţiuni clare", este îndemnul pe Facebook a altor susţinători.
"Tinerii nu doresc să ocupe universitatea, ci să organizeze un „sit-in”, după modelul celor din alte ţări, pentru a sensibiliza studenţimea la problemele educaţiei contemporane. Rectorul i-a asigurat că nu vor fi evacuaţi cu forţa şi le-a cerut cu fermitate să nu împiedice desfăşurarea cursurilor şi seminarelor. Până dimineaţa, au rămas în amfiteatru şase studenţi", a explicat conducerea Universităţii Bucureşti.
Decanul Facultăţii de Istorie este solidar cu tinerii şi susţine că este meritoriu că mai există spirit civic în România. "Bizar este că stau şi noaptea. Acum au mai rămas 5-6 care stau în amfiteatru şi vor asista şi la ore. Şi se vor mai întâlni şi în zilele următoare. Au fost discuţii aseară până târziu, până la ora 2.00, a venit şi decanul, prodecanul. Discuţiile au fost absolut civilizate, oamenii au mai multe probleme care sunt legate de problemele globale", a explicat decanul Vlad Nistor. Cât despre protestul lor legat de subfinanţarea învăţământului, decanul susţine că nu crede că este "om întreg la cap" care să nu fie alături de ei.
"Cerem sprijin din partea studenţilor, să se solidarizeze pentru că şi asta este o problemă, lipsa spiritului civic", a mai explicat liderul protestatarilor.