Copilărie şi jucărie. Cel mai mare producător de Lego din Europa va deschide primul magazin din România. Vezi când!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul danez de jucării Lego, lider pe piaţa europeană a jucăriilor, va inaugura în Bucureşti prima reprezentanţă din România. Compania Lego este numărul patru în lume şi a raportat pentru 2011 un profit net de 748 milioane de dolari.

Cei mai mulţi dintre actualii adulţi s-au jucat măcar o dată cu jucăriile Lego. Au construit câte o căsuţă, un avion, personaje, străzi întregi. Câţi nu-şi aduc aminte de ocazia de a putea fi arhitecţi şi de-aşi modela propria lume unde numai imaginaţia să fie limită.

Potrivit Agerpres, inaugurarea magazinului celebrelor jucării are loc astăzi, iar festivitatea de deschidere va putea fi urmărită live.

Compania Lego este numărul patru în lume şi a raportat pentru 2011 un profit net de 748 milioane de dolari, în creştere cu 12% faţă de anul precedent.

Istoria pieselor Lego este legată de inventatorul său, Ole Kirk Kristiansen, un tâmplar din Billund, din centrul regiunii Jutlandia, care a trecut la lumea jucăriilor inspirat de versiunile în miniatură a mobilei pe care a început să le creeze la sfârşitul anului 1920 pentru a reduce costurile.

Povestea numelui care avea să devină emblema unora dintre cele mai celebre jucării ale secolului trecut proneşte de la o concidenţă. Kristiansen a fondat Lego în anul 1932, numele provenind de la îmbinarea primelor două litere din cuvintele daneze 'leg godt' ('joacă bine'). Interesant este faptul că el nu ştia că în limba latină 'lego' înseamnă 'eu îmbin'.

Câţiva ani mai târziu s-a extins la producerea de jucării de plastic, în 1947. În 1949, Lego a inceput să producă cărămizi interconectate, numindu-le "Cărămizi care se lipesc automate". Potrivit wikipedia.org, aceste cărămizi s-au bazat în mare măsură pe brevetul cărămizilor de jucărie Kiddicraft care au fost lansate în Regatul Unit în 1947. Lego ar fi modificat designul, dar şi materialul din care erau făcute.

Lego are cinci unităţi de producţie pe plan mondial, două în Danemarca şi câte una în Mexic, Cehia şi Ungaria.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite