Biserica din calea suporterilor echipei naţionale GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patriarhul Daniel va sfinţi duminică cea mai nouă biserică din Bucureşti, construită chiar lângă Naţional Arena. Biserica ridicată în ultimii şapte ani va fi deschisă şi pentru suporterii echipelor de fotbal care vor urmări meciurile de pe fostul Stadion „Lia Manoliu".

La doi paşi de Naţional Arena, pe străduţa Tony Bulandra din Sectorul 2 al Capitalei, a fost ridicată o biserică ortodoxă. Credincioşii din cartierul Vatra Luminoasă şi-au dorit un lăcaş de cult în cartier şi au aşteptat şapte ani ca să-l vadă clădit. „Era necesară o biserică în zonă pentru că sunt multe familii. Oamenii şi-au exprimat această dorinţă", a spus Părintele Marius, unul dintre preoţii ce vor sluji acolo. Mai mult, enoriaşii au făcut şi donaţii doar pentru a se putea ruga la divinitate, mai aproape de casă. Restul banilor necesari au venit din bugetul Primăriei Sectorului 2 și a depășit 22 de milioane de lei. Credincioșii au contribuit cu peste 20 la sută din investiția în construcție.

image

Click pe imagine pentru galerie foto

Lucrările pentru construirea bisericii Vatra Luminoasă au început în 2004, pe un teren pe care era o livadă de duzi. Trei ani mai târziu a s-a dat startul construcţiei Stadionului Naţional. În timp ce macaralele ridicau grinzi pe stadion, în subsolul bisericii se ţineau deja slujbe. „Am slujit la demisol până în 2009, când ne-am mutat în partea de sus", a spus Părintele Marius. Biserica este pictată în întregime pe interior. Realizarea imaginilor cu sfinţi de pe pereţi a durat aproximativ doi ani.

image

Click pe imagine pentru galerie foto

Sfinţire cu surle şi trâmbiţe

Noul lăcaş de rugăciune va fi sfinţit de un sobor de preoţi condus de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, duminică, de la ora 9.00. Pentru a marca evenimentul ca la carte, edilul Sectorului 2 din Capitală, Neculai Onţanu, a autorizat ca în faţa bisericii să fie montate două ecrane uriaşe pe care credincioşii să poată urmări ceremonia. Ritualul de sfinţire a bisericii va fi urmat de o slujbă, după care enoriaşii vor putea intra în altar. „La slujba de târnosire toţi credincioşii pot trece şi pot săruta Sfânta Masă din Sfântul Altar. Este singura dată când atât bărbaţii cât şi femeile pot intra în Sfântul Altar", a spus părintele. Tot atunci, vor fi împărţite, conform ritualului, aproape 10.000 de bucăţi de pânză sfinţită special care are menirea de a-i proteja pe credincioşi de boli.  Bucata de pânză va fi îmbibată în agheasmă de la Bobotează şi ceară de albine. 

image

Click pe imagine pentru galerie foto

Aşteaptă suporterii

Preoţii care slujesc în biserica de lângă fostul stadion naţional Lia Manoliu spun că nu sunt intimidaţi de numărul mare de suporteri care se anunţă pentru meciurile echipei naţionale începând cu această vară şi nici de posibilele incidente ce pot apărea în timpul etapelor. „Aceştia speră ca vecinătatea cu „Naţional Arena" să îi facă pe suporteri să se apropie de Dumnezeu. „Când a fost ziua porţilor deschise la stadion, au trecut şi pe la noi o mulţime de oameni. Am rămas şi noi surprinşi. Ar fi bine ca oamenii de la stadion să intre în biserică să se roage, să aprindă o lumânare", a mai spus părintele.  

image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite