Radu Câmpeanu, internat în spital/ Starea lui este bună
0Fostul preşedinte al PNL Radu Câmpeanu (89 de ani) este internat la Institutul de Boli Cardiovasculare Dr. C.C. Iliescu (din cadrul Spitalului Fundeni) din Capitală, unde medicii i-au montat un stent.
"Radu Câmpeanu se simte bine", ne-a spus Constantin Popa, managerul Spitalului Fundeni.Doctorii mai spun că starea lui Radu Câmpeanu este stabilă şi că va fi externat în câteva zile.
"El este un cardiac vechi, în urmă cu aproximativ zece ani a fost operat la Paris, unde i-au fost făcute mai multe bypass-uri", a precizat directorul medical Şerban Bubenek pentru Mediafax.
În noiembrie 2009, preşedintele de onoare al PNL a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Clinica de Chirurgie Urologică şi Transplat Renal Fundeni.
Implantatul de stent se face în primele 12 ore de la momentul producerii infarctului miocardic. În prezent, doar 10% dintre pacienţii care sufera infarct miocardic acut beneficiează de implantare de stent, în condiţiile în care media europeană este de 70%, potrivit site-ului sanatateatv.ro.
"Stentul este un mic dizpozitiv metalic, flexibil folosit în angioplastia primară coronariană, asemănător unui arc dintr-un pix. Medicul introduce cateterul prin artera femurală până la artera afectată. Cateterul este prevăzut cu un balon în vârf, acoperit cu un stent expansibil. Balonaşul este umflat, iar stentul se măreşte apăsând pe pereţii arterei. Medicul retrage cateterul, iar stentul rămâne în arteră", mai scrie sanatateatv.ro.
Cine este Radu Câmpeanu
Radu-Anton Câmpeanu s-a născut la 28 februarie 1922, la Bucureşti.
Şef al Tineretului Liberal înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, a fost student în decursul războiului. După război, participă la manifestaţiile anticomuniste din 24 - 28 februarie 1945. Radu Câmpeanu a fost arestat în 1948 şi a petrecut mai mulţi ani în închisorile comuniste.
După eliberarea sa ca deţinut politic, emigrează în Franţa împreună cu soţia sa Monica şi cu fiul lor Barbu. La Paris, se arată foarte activ în rândurile exilaţilor, dar după sosirea lui Paul Goma, este suspectat ca informator al securităţii.
În 1990 revine în ţară unde participă la reîntemeierea PNL al cărui preşedinte va fi între 1990 şi 1995, fiind ales senator în legislatura 1990-1992 în municipiul Bucureşti. A candidat şi la funcţia de preşedinte al României la alegerile din 1990.
Fiul său Barbu Câmpeanu este profesor universitar în Franţa.