Ofertă de doi lei: cârnaţi nemţeşti, la reducere
0Vânzătorii din marile centre comerciale speră să îşi crească vânzările apelând la tot felul de oferte, care mai de care mai ieftine.
Cea mai recentă este cea unui bar-grill din centrul comercial Sun Plaza, care a reuşit să-şi atragă clienţii comercializând cârnaţi „de criză“. De la 5 lei cât a costat iniţial, patronii magazinului i-au redus din preţ până la 2 lei. Localul vinde patru sortimente de cârnaţi aduşi direct din Germania, toţi la preţ redus. Cea mai mare reducere o are cârnatul „Bratwurst“, care a fost ieftinit de la 21 de lei la 8 lei.
De cealaltă parte, vitrinele magazinelor din Sun Plaza sunt şi ele ticsite de anunţuri care îndeamnă cumpărătorii să intre ca să cumpere chilipiruri. La Stradivarius reducerile sunt şi de 50%. Astfel, un sacou de damă care costa până de curând 199 de lei, acum a ajuns la 89. Pentru o vestă din piele de la Bershka puteţi scoate din buzunar doar 49 de lei, cu 100 de lei mai puţin decât era acum o săptămână, iar bărbaţii pot scăpa ieftin cu cheltuiala pentru vestimentaţia de vară dacă intră la Pull&Bear, unde un tricourile costă 59 de lei, după ce li s-a mai tăiat 30 de lei din preţ.
Urmează maratonul reducerilor
Aceeaşi practică o aplică şi mall-ul Liberty Center pentru a-şi păstra clienţii. Au fost introduse reduceri între 30% şi 70% la articolele vestimentare şi la încălţăminte. „Retailerii sunt preocupaţi să menţină preţurile cât mai mici pentru a-şi menţine clientela, iar promoţiile sunt cea mai bună metodă. Cu toate astea, gradul de reduceri cred că se va mai ajusta după ce consumatorul se va împaca cu ideea măririi TVA“, explică Marius Barbu, retail developer director al mall-ului.
Şi în Vitantis există promoţii, iar outlet-urile de produse de marcă practică preţuri mult mai mici la branduri celebre . Pe lângă acestea, a început o campanie de promoţii la cam toate magazinele, ce va dura în mare până la sfârşitul lunii august: Reserved, Crop-Town, - 50%, Kenvelo – 60%, Takko – 50% (la toate produsele) Intersport–până la 50%, House of Art - 70% şi Fox -până la 80%.