Lucrări de un milion de lei la Cetatea Feldioara în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la Cetatea Feldioara au început acum doi ani, însă au fost executate doar în proporţie de 30%, din cauza lipsei fondurilor.

„Pentru acest an am alocat un milion de lei. Pentru restul sumei necesare finalizării lucrărilor, încercăm să obţinem fonduri europene sau prin alte programe care alocă finanţări pentru obiectivele culturale de o asemenea importanţă”, ne-a declarat preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Braşov, Claudiu Coman.

Cei mai mulţi bani au venit de la Consiliului Judeţean, care, până acum, a alocat 4,3 milioane de lei, din cele 15,36 milioane, necesare.

Refacerea acestei cetăţi a început în anul 2013, întrucât au fost depuse câteva contestaţii după licitaţie şi se estimează că vor dura până în anul 2016, când ar trebui să fie reintrodusă în circuitul turistic. Multe sectoare din vechea fortăreaţă au fost deja reconstruite, făcându-se mai multe intervenţii tehnice de reabilitare. Puţinele fragmente de ziduri din vechea construcţie, mai bine conservate, au fost şi ele refăcute şi consolidate în bună parte.

În zonele în care nu existau ziduri s-au construit ziduri noi din piatră care respectă structura şi arhitectura construcţiei. Toate porţiunile exterioare şi spaţiile recuperate şi descoperite din interiorul cetăţii vor fi reconstruite şi reabilitate astfel încât să fie recompus cât mai exact trecutul cetăţii.

Odată cu finalizarea lucrărilor de consolidare şi restaurare, Consiliul Judeţean doreşte să includă cetatea într-un circuit turistic al cetăţilor şi bisericilor fortificate din Transilvania.

Construită de către cavalerii teutoni pe o stâncă calcaroasă înaltă de 150 metri, cetatea a fost extinsă după aceea cu ajutorul saşilor din Râşnov, Cristian şi Vulcan. Laturile de vest, nord şi est erau apărate de o galerie continuă, două anteforturi şi şapte turnuri. În timp ce pe latura de sud, mai abruptă, erau numai două turnuri.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite