Ponta promite realizarea autostradei Comarnic-Braşov
0Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la recepţia de Ziua Franţei, că trebuie continuate proiectele comune pe care cele două ţări le au, dând drept exemplu lucrările la autostrada Comarnic - Braşov.
„Am construit societatea modernă pe inspiraţia modelului francez şi cred că democraţia, legea, sistemul social, cultural s-au inspirat din modelul francez. Cred de asemenea că trebuie să mulţumim mereu Franţei pentru ajutorul pe care l-a dat României pentru a deveni membră a Uniunii Europene şi de a învăţa să trăiască în Europa după cei 50 de ani de comunism. Înţeleg să vă transmit acest mesaj din inimă din partea guvernului meu şi, pentru că sunt prim-ministru, trebuie să vă spun că prima unitate economică pe care am vizitat-o ca premier a fost uzina de la Mioveni, Dacia Renault . Sunt foarte convins că trebuie continuate proiectele comune pe care le-am închis, nu ştiu de ce. Trebuie să continuăm autostrada Comarnic - Braşov, care din păcate pentru toţi românii, nu este terminată", a declarat Ponta, citat de Agerpres.
În cazul tronsonului Comarnic - Brasov, exista un studiu de fezabilitate, intocmit inca din 2007, dar pentru ca lucrarile nu au demarat niciodata, acesta a expirat.
Citiţi aici despre promisiunile ministrilor transporturilor
Contractul de concesiune al acestui tronson, cu o lungime de 58 de km, fusese castigat in mai 2009 de consortiul Vinci - Aktor, valoarea totala fiind de 4,8 miliarde de euro, pe 30 de ani, din care costul lucrarilor reprezentau 1,5 miliarde de euro. In aprilie 2010, dupa un an de negociere a clauzelor contractuale, consortiul Vinci - Aktor a denuntat unilateral contractul, proiectul fiind de atunci abandonat.