Abonament de parcare unic pentru centrul Braşovului
0
Începând cu 1 ianuarie 2014, braşovenii care locuiesc în centru îşi vor putea cumpăra un abonament „universal” care va fi valabil în întreaga zonă centrală. Asta deoarece, în centru nu se pot monta opritoare în parcări.
De anul viitor, un braşovean care locuieşte pe strada Nicolae Bălcescu sau pe Cerbului îşi poate lăsa maşina şi în parcarea cu plată administrată de P&P de la Parc sau în Livada Poştei fără a trebui să plătească o altă taxă. Practic, locuitorii din Centru vor plăti doar costul unui abonament de reşedinţă pentru zona A, care este de 156 de lei, scrie bzb.ro. Aceştia vor primi odată cu achitarea taxei de parcare o rovinietă specială, diferită de cea pentru parcările de reşedinţă. De astfel de abonamente vor beneficia doar persoanele fizice care au domiciliul şi autoturismul înregistrat la o adresă din zona istorică, cuprinsă între strada Vlad Ţepeş – Bulevardul Eroilor (latura dinspre Muzeul de Artă) – Livada Poştei – Maternitate (inclusiv Strada Cibinului) şi Aleea de sub Tâmpa.
Pe aceeaşi temă: