Cu parapanta de la Braşov în secuime / FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi unii îl consideră sport extrem, parapantismul pare mai degrabă să îmbine ştiinţa zborului, cu iubirea de natură şi testarea curajului. Cei mai împătimiţi parapantişti braşoveni reuşesc să parcurgă, în zbor, distanţe de zeci de kilometri.

Zona Braşovului este recunoscută de iubitorii acestui sport, ca fiind prielnică pentru zbor: de pe vârfurile din jurul oraşului se poate ajunge, la o singură lansare, până în localităţi aflate la zeci de kilometri, precum Întorsura Buzăului sau Târgu Secuiesc. Locurile favorite pentru salturile cu parapanta sunt Bunloc, Postăvarul, Bran, Şaua Măgurii Codlea, Dealul Lempeş Sânpetru.

image

Ferencz Istvan are 45 de ani, zboară cu parapanta din 1996, iar acum deţine licenţă de pilot şi de instructor independent. „Nu e cascadorie. Dacă ţii cont de toţi factorii şi respecţi regulile, te poţi bucura de frumuseţea zborului fără a avea nici o cădere", ne-a spus instructorul.

El îşi învaţă elevii în spiritul dragostei faţă de natură. Drept urmare, nu o dată a ieşit cu ei să cureţe dealurile din jurul Braşovului de gunoaiele lăsate de turişti. Îi aşteaptă oricând, cu braţele deschise, pe cei care vor să înveţe tainele zborului şi crede că, în această vară, vor exista foarte mulţi curioşi care sunt dispuşi să zboare măcar împreună cu instructorul.

image

Unul dintre cei care au învăţat să zboare de la Ferencz Istvan este Tudor Sfarghiu (46 de ani), care a început cursurile anul trecut. Acum se pregăteşte să dea examenul final pentru obţinerea licenţei de pilot: o probă teoretică, de verificare a cunoştinţelor din opt materii şi una practică, ce constă într-un test de zbor.

Amintiri din Nepal

Mihaela Zotescu (31 de ani) zboară cu parapanta din 2007, iar amintirile cele mai plăcute legate de acest „drog", după cum îl numeşte ea, sunt legate de nişte zboruri din Nepal, realizate iarna trecută. „Ne-am trezit cu câţiva vulturi cu o anvergură a aripilor de doi metri care ne însoţeau", spune femeia. Ferencz susţine că, de multe ori, la zborul în tandem, respectiv un instructor şi un pasager ce folosesc aceeaşi „aripă", femeile sunt mai curajoase.

image

Din păcate, locurile de aterizare în vecinătatea imediată a Braşovului sunt tot mai puţine. „Zi de zi apar tot mai multe construcţii, încât abia mai găseşti loc unde să mai aterizezi. Pe de altă parte, tot mai multe locuri virane sunt pline de gunoaie", spune Flavius Fultman, un parapantist împătimit.

Cursuri în funcţie de abilităţile elevilor

Un curs complet de parapantă poate dura, în funcţie de abilităţile elevilor, de la trei luni la un an. Se poate zbura în tandem, cu un instructor, de la vârsta de 14 ani. Nu necesită pregătire fizică deosebită, ci doar una teoretică minimală, înaintea primului zbor însoţit. Echipamentul este însă scump: aripa de zbor 1.500 euro, ham 300-400 euro, paraşută rezervă 300 euro, altivariometru 200 euro, combinezon 100 euro, cască 100 euro.  

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite