Botoşani: Nu a ţinut nici trei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inaugurată pe 15 februarie, Vama Rădăuţi Prut a intrat deja în reabilitare.

Unul dintre modulele în care îşi desfăşoara activitatea vameşii şi poliţiştii de frontieră a fost mutat din cauza terasamentului care a cedat. Prin punctul de trecere a frontierei Rădăuţi Prut au trecut de la inaugurare peste 10.000 de maşini în condiţiile în care la terasament nu s-a intervenit deloc.

„Nimeni nu era pregătit pentru deschiderea acestui birou vamal peste noapte. Noi am încercat să-i dăm o faţă umană la vama asta. Traficul s-a desfăşurat anevoios. La terasamentul care s-a rupt am lucrat o săptămână şi abia ieri am reuşit să îl finalizăm", a declarat Şeful Vămii, Ovidiu Paşalău,

La inaugurarea Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, Ministrul Administraţiei şi Internelor a promsi că în această primăvară vor fi repartizate fonduri pentru finalizarea lucrărilor. În baza promisiunilor lui Vasile Blaga, Consiliul Judeţean a promovat două proiecte pentru modernizarea vămii pe Programul Operaţional Comun.

„Am promovat pentru amenajarea platformei şi o hotărâre de Guvern. Până în prezent nu s-a întâmplat nimic", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţîbuleac.

Pentru amenajarea terenului, construcţia clădirilor  şi împrejmuire ar fi nevoie de 8 milioane de euro, bani pe care Consiliul Judeţean speră să îi obţină în acest an prin finanţare europeană.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite