Botoşani: Cosmin Agache câştigă primii bani din beatbox

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puştiul va cânta la un show în Bucureşti, în faţa a 5000 de oameni. Beatbox-erul a semnat primul contract şi va participa pe 1 iunie  la spectacolul "Let's See You Dance", organizat de  Andreea Popescu. 

După ce s-a remarcat la concursul "Românii au talent", puştiul de 14 ani  care a uluit o ţară întreagă cu talentul său, a început să fie căutat de organizatorii de spectacole. Fosta prietenă a lui Liviu Vârciu, dansatoarea Andreea Popescu este decisă să-l promovează pe Cosmin  într-un eveniment pe care ea îl organizează de 1 iunie şi chiar a semnat cu el un contract pe bani. "Nu este o sumă foarte mare. Onorariul nu depăşeşte o mie de euro, dar pentru început este un câştig bun pentru el. Suma este confidenţială",  a declarat pentru Adevărul de Seară,  Andreea Popescu.

În cadrul evenimentului „Let's See You Dance" care va avea loc în Parcul Moghioroş, puştiul va susţine alături de Şarpe, artist deja consacrat în beatbox, un recital în faţa a 5000 de oameni. "Încă nu ştiu ce voi interpreta. Deocamdată pregătesc mai multe variante şi voi decide împreună cu Şarpe ce vom cânta. Am auzit de Şarpe, dar încă nu am avut ocazia să cânt cu el, aşa că abia aştept să-l cunosc", a spus Cosmin Agache. 

Potrivit Andreei Popescu, la „Let's See You Dance" vor mai cânta Connect-R, Alex Velea şi Delia Matache.

Mai multe amănunte veţi afla din Adevărul de Seară de mâine.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite