Poteca tematică Via Maria Theresia, gata să fie luată la pas de maratonişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 250 de voluntari din 12 ţări au muncit la amenajarea acestei poteci FOTO: Tăşuleasa Social
Peste 250 de voluntari din 12 ţări au muncit la amenajarea acestei poteci FOTO: Tăşuleasa Social

Sâmbătă, 16 august, va fi inaugurat traseul Via Maria Theresia din Munţii Călimani, cea mai lungă potecă tematică din ţară. Cei 42 de kilometri ai drumului istoric vor fi inauguraţi prin mai multe competiţii, la care deja s-au înscris 300 de persoane din întreaga ţară şi chiar din străinătate.

La sfârşitul acestei săptămâni va fi inaugurată poteca tematică Via Maria Theresia. Săptămâni bune au lucrat volunatrii Tăşuleasa Social pentru a reamenaja şi semnaliza cei 42 de kilometri ai drumului istoric al grănicerilor români din vremea Mariei Theresia, situat în Munţii Călimani.

Aproape 450 de borne de marcaj şi peste 4000 de plăcuţe reflectorizante au fost montate pe tot parcursul traseului. De asemenea, au fost înlăturate vegetaţia şi pietrele, au fost amenajate mici locuri de popas şi au fost montate panouri informative cu conţinut istoric.

Peste 250 de voluntari din peste 12 ţări au participat la acest proiect, transformând un drum de mult uitat în cea mai lungă potecă tematică din ţară amenajată şi semnalizată.

Traseul va fi inaugurat sâmbătă, prin mai multe competiţii sportive: semi-maraton care se va întinde pe 20 de kilometri, maratonul şi mountain-biking, care presupun parcurgerea întregului traseu. La competiţii s-au înscris aproape 300 de concurenţi.

Printre concurenţi se numără doi italieni, unul din Verona şi altul din Perugia, precum şi un român stabilit în Belgia.Cei mai mulţi dintre concurenţi  au ales probele de maraton sau semi-maraton.



Vă mai recomandăm:

Tibi Uşeriu, de la Tăşuleasa Social, pe podium la  unul dintre cele mai dificile maratoane din ţară, Transylvania 100k

Tineri din 13 ţări şi-au petrecut o săptămână şi jumătate de poveste în munţii din Bistriţa-Năsăud




 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite