Absenţele odraslelor au lăsat 183 de familii fără alocaţia de susţinere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială,  183 de familii au rămas fără alocaţiile de susţinere, întrucât elevii avuţi în grijă au avut mai mult de 20 de absenţe în semestrul I al anului şcolar 2012-2013.


Cuantumul alocaţiei familiale se diminuează proporţional cu numărul absenţeleor: cu 20% pentru fiecare copil care înregistrează un număr cuprins între 10 şi 19 absenţe, cu 50% pentru fiecare copil care înregistrează 20 de absenţe şi se suspendă în condiţiile în care numărul acestora depăşeşte 20.

Conform situaţiei oferite de Inspectoratul Şcolar Judeţean, peste 2000 de elevi din judeţ au între 1 şi 9 absenţe nemotivate, 286 între 10 şi 19, 17 elevi au lipsit nemotivat de 20 de ori, iar 276 au trecut de pragul de 20.

În urma situaţiei prezentate de ISJ, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a diminuat cuantumul alocaţiei pentru o familie cu 90%, pentru 9 familii cu 50%, pentru alte 9 cu 40%, iar pentru 200 de familii cu 20%, pentru o perioadă de trei luni.

Situaţia este mai gravă în cazul a 183 de familii, care s-au trezit cu alocaţiile suspendate, întrucât copiii avuţi în grijă au înregistrat mai mult de 20 de absenţe. Absenţele nemotivate au adus o economie de 20.000 de lei la bugetul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud.



Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite