Mesajele colegilor celor patru studente care au murit într-un accident feroviar: „Era şefă de promoţie, îşi pregătea discursul de câteva zile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii băimăreni sunt în doliu, după ce patru colege ale lor şi-au pierdut viaţa. Astăzi, în campusul studenţesc, toată lumea vorbea despre drama celor patru fete care au murit în tragicul accident de la Jibou.

Tragedia care a cutremurat întreaga ţară are ecouri triste între studenţii băimăreni. Cele patru fete erau studente la Centrul Universitar Nord din Baia Mare şi se întorceau de la Cluj Napoca, de la festivitatea de premiere a unei prietene comune.

În loc să vină prin Pasul Mesteacăn, pe drumul naţional, fetele au ales un alt traseu, pe la Jibou, pentru a ajunge în Sălsig, de unde era Sara Pop, una dintre fete. Cele patru erau absolvente şi în câteva zile ar fi trebuit să participe la propria festivitate de premiere. „Sara era şefă de promoţie. Îşi pregătea discursul de câteva zile”, spune una din colegele ei, care a vrut să-şi păstreze anonimatul.

Mesajele triste curg pe reţelele de socializare. Iubitul Claudei Bărbos, una dintre fetele care şi-a pierdut viaţa în tragicul accident, a postat un mesaj emoţionant pe contul lui de Facebook. „Nu îmi vine să cred, dragostea mea, că ai plecat aşa devreme de lângă mine. Te voi păstra mereu în sufletul şi inima mea. Nimeni niciodată nu o să îţi ocupe acest loc special. Îţi mulţumesc din suflet petru toate clipele frumoase petrecute împreuna şi în special pentru ca TU eşti cea care m-a învăţat ce înseamnă iubirea adevărată. Nu îmi pot imagina cum va fi viaţa mea fără tine. Tot merg dintr-o cameră în alta, cu speranţa că te voi găsi zâmbind, dar din păcate nu o să-ţi mai văd zâmbetul tău dulce. Sunt în stare de şoc. Dă-mi, te rog, două palme să mă pot trezi din coşmarul ăsta. Te-am iubit, te iubesc şi te voi iubi veşnic. Îmi pare enorm de rău că nu mai poţi să devii mama copilaşilor noştri, ce ni-i doream. Nu te voi uita niciodată, îngeraşul meu păzitor. Dumnezeu să te aibă în pază şi să îţi dea odihnă veşnică. Dumnezeu să te ierte, sufletul meu”, a scris iubitul Claudiei.

Imagine indisponibilă

 Claudia Bărbos   Foto: Facebook.com

O altă colegă a două dintre fete a postat un mesaj trist. „Dumnezeu să vă odihneasca în pace! Cu siguranţă, Dumnezeu v-a iubit prea mult şi v-a luat la El, altfel nu îmi pot explica de ce azi nu mai sunteţi printre noi! S-au stins două suflete de om, două suflete care vor rămâne mereu în inimile noastre! Sincere condoleanţe familiilor şi putere să treacă peste aceasta încercare!”, a scris ea.

Imagine indisponibilă

Sara Pop    Foto: Facebook.com

Accidentul a avut loc joi, la Jibou, la o trecere la nivel cu calea fertă. Cinci fete se aflau în maşina care a fost lovită de tren în plin. Patru dintre ele au murit pe loc, şoferiţa fiind singura care a scăpat cu viaţă. Ea se află acum internată la Spitalul Judeţean din Baia Mare, iar starea ei este stabilă.

„Pacienta este stabilă, dar în stare de şoc. Nu putem spune că este înafara oricărui pericol, pentru că a suferit mai multe traumatisme, care oricând pot avea o evoluţie imprevizibilă”, a spus Vasile Pop, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.

Imagine indisponibilă


Maria Şteţ   Foto: Facebook.com

Două dinte fete sunt din Sat Şugatag, localitate aprţinând de Ocna Şugatag. „Amândouă fetele au fost fete frumoase şi muncitoare. Amândouă vin din familii bune. Una (dinte familii, n.r.) are o mică afacere, celalată are oi şi vite. Oameni de seamă. Una din fete mai avea o soră (Pârja), cealalta avea un frate, fotbalist la noi. Durerea e nemărginită. Sunt şocat, le-am cunoscut pe amândouă”, a spus, pentru axanews.ro, Mihai Ivaszuk, primarul comunei Ocna Şugatag.

Imagine indisponibilă

Mădălna Pârja   Foto: Facebook.com

Cele patru fete care şi-au pierdut viaţa în accidentul de la Jibou sunt Mădălina Pârja din Sat Şugatag, Maria Şteţ din Sat Şugatag, Claudia Bărbos din Ciocotiş şi Sara Pop din Sălsig. Conducătoarea auto, Sandra Ungur din Răzoare, este singura care a supravieţuit. 

Mai puteţi citi:

Deşeurile aruncate pe malurile râurilor, verificate de autorităţi

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite