Şoferii din Maramureş nu se tem de poliţie. Se urcă la volan chiar dacă nu au permis auto sau sunt alcoolizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii maramureşeni nu se tem de poliţie. Altfel nu se poate explica cum se pot urca la volanul unei maşini fără a deţine permis de conducere sau după ce au consumat băuturi alcoolice, punând astfel în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

În cadrul activităţilor de supraveghere şi control al traficului rutier desfăşurate ieri de poliţiştii maramureşeni, au fost constatate nouă infracţiuni la regimul circulaţiei, iar pe numele celor care le-au comis au fost întocmite dosare penale.

Pe strada Mihai Eminescu din Baia Mare, poliţiştii rutieri au identificat un bărbat în vârstă de 37 de ani care conducea un autoturism cu toate că în anul 2012 acestuia i-a fost anulat dreptul de a conduce autovehicule pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Pe aceeaşi stradă, o oră mai târziu, a fost depistat, la volanul unei autoutilitare, un bărbat în vârstă de 56 de ani care nu deţine permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus. Mai mult, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.

Tot pentru conducere fără permis sunt cercetaţi şi doi tineri care au fost implicaţi într-un eveniment rutier pe DJ 185 Lunca la Tisa. Autoturismele pe care o tânără în vârstă de 31 de ani din comuna Bocicoiu Mare şi un tânăr în vârstă de 26 de ani din Oradea le conduceau fără drept, au intrat în coliziune, evenimentul fiind soldat doar cu pagube materiale.

Pe DJ171A, în comuna Botiza, o femeie din localitate, care circula în calitate de pieton pe partea carosabilă a drumului, a fost accidentată de un moped condus de un tânăr fără permis. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit şi că vehiculul nu este înmatriculat, astfel că tânărul în vârstă de 22 de ani este cercetat acum sub aspectul comiterii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui autovehicul neînmatriculat, conducere fără permis şi vătămare corporală din culpă.

O altă infracţiune rutieră s-a înregistrat pe DJ 108A în localitatea Sârbi, unde un bărbat în vârstă de 36 de ani din comuna Bârsău, judeţul Satu Mare, a fost depistat la volanul unui autoturism având o îmbibaţie alcoolică peste 0,8 g/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Centrul de Permanenţă Medical Fărcaşa pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite