În Maramureş se circulă în condiţii de iarnă, după ce a nins toată noaptea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate drumurile publice din judeţ. Nu au fost semnalate probleme deosebite sau perturbări ale traficului rutier din cauza ninsorii.

Pe toate sectoarele de drumuri naţionale se găseşte pe carosabil un strat de zăpadă frământată care are grosimea cuprinsă între 0-1 cm. Pe DN18, în Pasul Prislop sectorul între km156 şi km180 are pe carosabil un strat de zăpadă frământată cu grosimea de până la 2 cm. Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea sectoarelor de drumuri naţionale au intervenit cu 31 utilaje cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil. S-au împrăştiat 259 tone de material antiderapant pentru topirea stratului de zăpadă, respectiv pentru formarea şi combaterea poleiului. Ninge slab la Borşa şi Vişeu de Sus.

A nins în cursul nopţii şi în această dimineaţă pe sectoarele de drumuri judeţene. Stratul proaspăt de zăpadă depus în afara părţii carosabile a măsurat între 5-10 cm. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţin viabilitatea acestora au acţionat cu 38 utilaje şi au răpândit 379 tone de material antiderapant. Pe sectoarele de drumuri judeţene din zonele de deal şi de munte stratul de zăpadă frământată măsoară până la 1 cm. Celelalte sectoare de drumuri judeţene au carosabilul curat şi umed.

Rămân închise pe perioada de iarnă, conform deciziei administratorului de drumuri: DJ109F, pe relaţia  Cavnic-Băiuţ;  DJ183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi şi DC19, pe relaţia Botiza-Groşii Ţibleşului (un tronson de 6km).

Stratul de zăpadă are grosimea: 20 cm la Luhei şi Moisei; 18 cm la Vf. Iezer şi  Cavnic; 16 cm la Firiza; 14 cm în Baia Borşa şi Vişeu de Sus; 12 cm în Poiana Borşa; 11 cm la Răzoare; 10 cm la Mara; 9 cm la Sighetu Marmaţiei, Ruscova şi Leordina; 8 cm la Săcel şi Copalnic; 7 cm la Şieu; 5 cm la Suciu de Jos şi Valea Vişeului; 4 cm la Dragomireşti, Fereşti, Ocna Şugatag şi Sălsig; 3 cm în Baia Mare, Târgu Lăpuş, Strâmtura şi Lăpuşel.

Meteorologii au prognozat că, astăzi în judeţul Maramureş, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, devenind geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Izolat, în cursul zilei, la munte, sunt posibile fulguieli. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, unde va spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 grade Celsius si -1 grad Celsius, iar cele minime între -14 şi -9 grade Celsius. Izolat, în zonele joase, dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite