Un ONG din Anglia vrea să sterilizeze peste o mie de câini fără stăpân din Bacău, din propriile fonduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea mai mare campanie de sterilizare a câinilor din Bacău are loc în perioada 11-13 martie
Cea mai mare campanie de sterilizare a câinilor din Bacău are loc în perioada 11-13 martie

Sadies Stray Dog Rescue (SSDR), o organizaţie din Marea Britanie care-şi dedică activitatea reducerii numărului de câini în comunităţile în care situaţia este scăpată de sub control, vrea să sterilizeze în acest anaproximativ o mie de câini fără stâpân, de rasă comună. Englezii vor aduce la Bacău o adevărată clinică mobilă în martie, când vor steriliza peste 300 de animale.

Campania de sterilizări care va avea loc la Bacău este susţinută de Sadies Stray Dog Rescue  şi Romanian Animal Rescue. „În perioada 11 - 13 martie începe în Bacau cea mai mare campanie de sterilizare a căţeilor fără stăpân din istoria oraşului. Un ONG din Marea Britanie finanţează şi aduce în Bacău o clinică veterinară mobilă. Acesta este condus de Lesley Ford, cea care a sponsorizat şi Adapostul Public Bacău în cursul anului 2015 cu peste 50 de mii de euro. Anul trecut, aceeaşi organizaţie britanică a sterilizat în Bacau peste 700 caţei. Obiectivul pentru 2016 este castrarea a peste o mie de câini, iar prima campanie are loc in luna martie, când se doreşte operarea a peste 300 de animale.Veterinari, voluntari, ONG-uri, iubitori de animale, vom lucra împreună pentru a rezolva problema căţeilor fără stăpân de pe străzile oraşului nostru care se înmulţesc necontrolat. Luaţi căţelul bunicii din curte, luaţi catelul de la bloc pe care-l hrăniţi şi hai să-i sterilizăm gratis“, afirmă Dinu Pâncescu, unul dintre băcăuanii iubitori de animale, implicat în campanie. 

Operaţiile de sterilizare vor avea loc strada Constantin Ene nr.3 (la garajul primăriei) şi la sediul Direcţiei de Salubrizare Agrement Parc, între orele 8,30-12,30 şi 13,30-17,30. Odată cu sterilizarea, câinii vor fi şi microcipaţi. Rezervările se pot face la numărul de telefon 0755245487, zilnic, între orele 12.00-21.00.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite