Jandarmii din Oneşti şi Tîrgu Ocna, parteneri în proiectul „Împreună pentru a dărui“, destinat copiilor defavorizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii din Oneşti şi Tîrgu Ocna fac donaţii pentru copiii săraci
Jandarmii din Oneşti şi Tîrgu Ocna fac donaţii pentru copiii săraci

Postul de Jandarmi din Tîrgu Ocna, din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău, este partener alături de Asociaţia Onestin din Oneşti, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna şi Liceul Tehnologic Tg. Ocna în proiectul de voluntariat „Împreună pentru a dărui”, realizat de Colegiul Naţional „Costache Negri” Tg. Ocna.

Jandarmii din Oneşti şi Tîrgu Ocna contribuie, prin donaţiile lor, care constau în alimente, jucării sau cărţi de literatură şcolară şi beletristică, la bucuria unor copii defavorizaţi din zona Tîrgu Ocna, în campania umanitară: „Fiţi împreună cu noi pentru a dărui speranţă!”.  Donaţiile vor ajunge la elevi în preajma Crăciunului. „Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, dincolo de misiunile zilnice pe care le execută pentru siguranţa şi în folosul cetăţeanului, prin modul activ în care se implică în viaţa de zi cu zi a comunităţii, continuă tradiţia ca în preajma sărbătorilor importante să aducă un strop de bucurie în sufletul copiilor instituţionalizaţi sau care fac parte din familii cu venituri modeste, bătrânilor suferinzi ori veteranilor de război“, a precizat locotenent-colonelul Creţu Sebastian Laricu, purtător de cuvânt al Inspectoratului judeţean de Jandarmi din Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite