Bacău: Reguli noi pentru izolarea blocurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsura a fost adoptată întrucât multe persoane au ajuns în şomaj sau au avut salariile reduse în timpul anvelopării, dar au fost nevoite să plătească pentru lucrări.

Băcăuanii care au o situaţie financiară instabilă sau rămân fără serviciu nu mai au de ce să-şi facă griji că nu vor avea cu ce să achite contravaloarea reabilitării termice a blocurilor. Consilierii locali au decis să nu-i mai oblige pe proprietarii de apartamente să facă dovada situaţiei finaciare a familiei înainte de licitaţia pentru executarea lucrărilor. Astfel, începând din acest an, proprietarii care intră în programul de anvelopare a imobilelor desfăşurat de Primărie vor dovedi că au un anumit venit abia în momentul recepţiei lucrărilor.

Interzisă vânzarea de către datornici
„Mulţi proprietari de apartamente ne-au sesizat că li s-au modificat veniturile chiar în perioada dintre data procedurilor de achiziţie a lucrărilor şi data finalizării lor. Prin modificarea adusă regulamentului se vine în sprijinul lor“, susţin consilierii.

Nemulţumirea băcăuanilor era îndreptăţită, recunosc şefii asociaţiilor de proprietari, întrucât locatarii cu un venit pe membru de familie mai mic decât salariul mediu net pe economie au parte de anvelopare gratuită.
„Unii oameni rămân fără serviciu chiar în perioada în care li se reabilitează blocul. Era normal să se schimbe vechiul regulament“, a spus Aurel Acatincăi, preşedintele Asociaţiei de Proprietari 75.

Nu numai cei cu venituri mici au fost luaţi în calcul de consilieri, ci şi cei care au venituri lunare mai mari decât salariul mediu pe economie. Dacă până acum aceştia erau obligaţi să achite integral 20% din costurile totale ale lucrărilor, de acum vor puteaplăti în rate. Rata nu va fi însă mai mică de 200 de lei, iar suma totală trebuie achitată în maxim de 24 de luni.

Totodată, acestora li se interzice înstrăinarea imobilului până nu fac dovada achitării ratelor. „Până acum, din 21 de blocuri pe care le am în cadrul asociaţiei doar unul singur a fost anvelopat prin programul Primăriei. Sper ca noul regulament să schimbe situaţia în mai bine“, a mai spus Acatincăi.

Cine finanţează anveloparea
Conform regulamentului votat de consilieri, 50% din costul reabilitării unui bloc este suportat din alocaţii de la bugetul de stat, 30% din bugetul local şi 20% din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari. Aceasta din urmă poate aduna însă bani doar de la proprietarii de apartamente care înregistrează venituri pe membru de familie peste salariul mediu net pe economie.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite