O nouă legătură cu judeţul Timiş, prin comuna Vinga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă legătură între  judeţul Arad şi Timiş a fost realizată după 40 de ani de aşteptare. Agricultorii din zonă îşi vor putea dezvoltat acum activitatea în condiţii bune.

Astfel, ca parte a strategiei referitoare la reabilitarea drumurilor de legătură cu judeţul Timiş şi realizarea de noi conexiuni rutiere Arad-Timiş, Consiliul Judeţean Arad a prezentat, la Mănăştur, finalizarea lucrărilor la drumul comunal DC99A, între Mănăştur şi sat Gelu, legătura cu judeţul Timiş (spre Variaş).

Preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, şi vicepreşedintele Sergiu Bîlcea, au fost însoţiţi de primarul comunei Vinga, Ioan Negrei.

„Este un drum important pentru comună, pentru agricultorii din zonă şi pentru tot ce înseamnă flexibilitatea transportului între judeţul Timiş şi Arad. El va permite utilajelor agricole, camioanelor, dar şi persoanelor, să se deplaseze mult mai uşor.  Consiliul Judeţean Arad a alocat pentru acest tronson de drum în anul 2016 suma de 294 mii lei, iar în anul 2017 suma de 300 mii de lei. În perioada următoare, vom continua cu reabilitarea drumurilor care leagă Aradul de Timiş:  Sânpetru German-Gelu-limită de judeţ, un drum pe care îl vom reabilita cu fonduri europene, accesate prin Programul Operaţional Regional şi drumul de legătură Neudorf - Limită de judeţ, care este în curs de licitaţie. Sunt trei dintre drumurile pe care ni le-am propus să le modernizăm pentru a face o legătură  mai bună cu judeţul Timiş şi a dinamiza relaţiile economice”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Consiliul Judeţean investeşte în reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene. A depus proiecte în valoare de 47 de milioane de euro pe fonduri europene şi 60 de milioane de euro pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală. 

image

Reprezentanţii CJA Arad şi primarul comunei Vinga 

„Pe acest drum nu s-a investit de cel puţin patruzeci de ani. În colaborare cu Consiliul Judeţean Arad, am reuşit să găsim o variantă practică pentru repararea şi modernizarea lui. Acest drum este foarte important pentru agricultori, deoarece pot încărca propusele direct, fără a mai fi nevoiţi să le transporte cu diverse utilaje până la drumul principal. Este important şi pentru agricultorii din Timiş, care îşi aduc produsele la Vinga, pentru că aici avem o piaţă foarte mare şi toţi cei din zonă vin să le comercializeze,”  a declarat Ioan Negrei, primarul comunei Vinga. 

Vă mai recomandăm: Drumul care face legătură între Roadeş şi Drumul Naţional 13 a fost reparat

CJ Timiş şi primăriile din Timişoara şi Dumbrăviţa bat palma pentru modernizarea drumului de legătură cu Autostrada Vestului

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite