Festivalul vinului va avea loc în Piaţa Avram Iancu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Producătorii arădeni vor fi prezenţi la festival FOTO arhivă Adevărul
Producătorii arădeni vor fi prezenţi la festival FOTO arhivă Adevărul

La Arad, în perioada 28-30 octombrie, va avea Festivalul vinului. Dacă anul trecut festivalul a schimbat locul şi s-a desfăşurat în zona Podgoria, organizatorii şi-au propus să fructifice o altă zonă centrală a Aradului – Piaţa Avram Iancu.

Organizatorii spun că Festivalul vinului se află în topul preferinţelor locuitorilor acestui oraş în ceea ce priveşte oferta culturală locală.

„Datorită acestui vot de încredere, festivalul de anul acesta îşi propune încă o dată să depăşească aşteptările arădenilor. Începând de vineri, 28 octombrie, amatorii de vin vor avea la dispoziţia lor o amplă selecţie de vinuri din zona de vest a ţării. Vizitatorii se vor putea bucura de savoarea locală şi de arome vechi şi noi ale vinurilor venite din Podgoria Aradului, întrucât cei mai importanţi producători de vin din această zonă şi din zona de vest a ţării îi vor aştepta la standurile lor”, spun reprezentanţii Centrului Municipal de Cultură Arad.

Nu va lipsi nici muzica. Astfel, zilele de vineri şi sâmbătă, de la 18.00, vor fi dedicate muzicii populare, iar sâmbătă, începând cu ora 19.00, arădenii vor putea asculta un concert rock, având drept cap de afiş trupa CARGO.

Programul zilnic se va încheia la ora 23.00. Organizatorii acestui eveniment sunt Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură.

Program: Vineri, 28 octombrie, ora 18.00

Paulina Cipei

Cristina Stan

Ansamblul Crăişorii Moţilor din Tisa Nouă

Flavia Grozav

Liviu Păcurar

Adriana Peştean

Ansamblul Spicul Maria Graţiana din Olari

Maria Raşca

Adrian Gancea

Paula Paşca

Aurel Ungur

Adriana Ştefan

ora 22.00 ORCHESTRA RAPSODIA, CONDUSĂ DE VASILE RUS


Sâmbătă, 29 octombrie, ora 19.00

Nova Band

Nelu Pitic

Daniel Julean şi Trupa de Serviciu

The Rechords

CARGO

Duminică, 30 octombrie, ora 18.00

Monica Groza

Ansamblul „Doina Mureşului“

Viorel Leric, Daniela Dudaş, Ionuţ Langa

Ansamblul „Tradiţii arădene“

Adrian Gancea

Valentina şi Florin Novac

Ştefan Muntenaş

PUIU CODREANU



Vă mai recomandăm: Cinci greşeli de preparare care vă vor distruge iremediabil vinul din noua recoltă. Secretele celui mai bun vin

Cum se obţine cel mai bun vin în gospodărie. Producătorii sunt încântaţi de calitatea strugurilor făcuţi în 2016

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite