Gheorghe Falcă a anunţat că la Arad nu vor mai fi organizate alegeri interne în PDL pentru candidatul la preşedinţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Falcă alături de Predoiu şi colegii de partid din Arad
Falcă alături de Predoiu şi colegii de partid din Arad

Primarul Gheorghe Falcă a anunţat că alegerile din PDL în Regiunea Vest pentru desemnarea candidatului la preşedinţie nu vor mai fi organizate la Arad.

Edilul a afirmat acest lucru după ce atât el, cât şi Cătălin Predoiu au prezentat la Expo Arad Internaţional proiectele cu care s-au înscris în competiţia internă din PDL pentru desemnarea candidatului democrat-liberalilor la preşedinţia României.

Primarul Falcă a explicat că „este un gest de eleganţă”. Toate aceste declaraţii au fost făcute la finalul prezentării. Însă, înaintea discursurilor celor doi, reprezentanţii PDL Arad au anunţat că votul va avea loc sâmbătă. Ei au enumerate chiar şi lista adreselor la care vor fi organizate secţii de votare. 

La prezentarea de la Arad a proiectelor celor doi candidaţi în competiţia internă a PDL, Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă, au participat 1.162 de delegaţi din cei 1.300 invitaţi. Primul care şi-a prezentat proiectul a fost Cătălin Predoiu.

„Mă bucur să fiu astăzi la Arad, un oraş european, alături de un primar european, de un coleg, Gheorghe Falcă, împreună cu care am străbătut ţara şi am prezentat membrilor Partidului Democrat Liberal viziunea noastră asupra problemelor politice la zi, asupra perspectivelor României. Cred în această dezbatere, cred că este un exerciţiu util şi cred că asta va aduce putere Partidului Democrat Liberal şi credibilitate în faţa alegătorilor. De aceea am intrat în această dezbatere, de aceea duc această competiţie”. , a afirmat Cătălin Predoiu.

A urmat apoi prezentarea făcută de către primarul Falcă.

„Societate vie înseamnă un proiect pentru România, bazându-se pe patru repere: cetăţeanul, familia, patria ca un sumar de comunităţi şi Europa. Pentru a reuşi să obţinem Societatea vie avem două obligaţii. În primul rând să ne apropriem de valorile de dreapta să le punem în practica politică printr-o politică vie prin interiorul  acestei Societăţi vii şi al doilea reper important consolidarea dreptei printr-o o unificare. De aceea această dezbatere în interiorul partidului a scos la iveală competenţele partidului, capacităţile pe care le are partidul şi liderii partidului”, a declarat Gheorghe Falcă. 

După prezentare acesta a mai declarat: „Este un gest de eleganţă, pentru că în Arad, unde oamenii mă cunosc, nu trebuie să ducem dezbaterea la nivelul votului şi mă bucur că organizaţia a înţeles, sper că şi colegii de la Bucureşti or să înţeleagă. La Arad, vom rămâne doar cu mesajele”, a declarat Falcă.

Vă mai recomandăm: PDL recunoaşte că Predoiu este un candidat iepure

Predoiu, ales prezidenţiabilul PDL în regiunea N-V. Falcă l-a devansat la Cluj

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite