Arad: Vin banii pentru exproprieri pe traseul autostrăzii Timişoara-Arad
0Primii care îşi rotunjesc veniturile cu bani de la stat sunt arădenii, pentru că lucrările vor începe cu centura Aradului.
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, a anunţat ieri că Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara va începe zilele acestea, prin intermediul CEC, plata despăgubirilor în cazul persoanelor care au fost expropriate de terenurile pe care se construieşte centura Aradului în regim de autostradă. „În zilele de 24 şi 25 iunie, CEC va începe să plătească sumele de bani acelor persoane care au acceptat oferta de expropriere. În cazul celorlalte persoane, care s-au adresat justiţiei, banii se vor consemna la CEC până la pronunţarea unor sentinţe definitive şi irevocabile”, a declarat secretarul de stat.
Arădenii iau cei mai mulţi bani
El a mai spus că lucrările la centura Aradului în regim de autostradă vor începe în momentul în care firma constructoare îşi va cere avansul de plată.
De asemenea, Eusebiu Pistru, a anunţat că după rectificarea bugetară din luna iulie vor fi alocaţi banii şi pentru exproprierile terenurilor de pe traseul autostrăzii Arad-Timişoara. În acest caz fondurile sunt asigurate de statul român, în timp ce pentru centura Aradului banii au fost alocaţi din fondurile europene. Bugetul de stat va da cei mai mulţi bani proprietarilor din judeţul Arad unde s-au făcut aproximativ 400 de exproprieri. De asemenea, valoarea terenurilor este mult mai mare în Arad pentru că o parte din autostradă are rol de centură a oraşului Arad, unde valoarea terenurilor este mult mai mare decât cea din zona satelor.
Pentru centura de ocolire a municipiului Arad, în regim de autostradă, suma aprobată este de peste 130 de milioane de lei şi vizează aproape 150 de exproprieri. În Timiş, sunt doar 256 de persoane care iau bani de la stat pentru că au rămas fără proprietăţi. Cei mai mulţi sunt în localităţile Orţişoara, Pişchia şi Giarmata.
Lucrările încep abia în toamnă
Consorţiul spaniolo-austriac format din companiile FCC şi PORR lucrează acum la proiectul tehnic al centurii Aradului, care va avea profil de autostradă. Acest sector va avea 12 kilometri şi va fi continuat de autostrada propriu-zisă Arad-Timişoara, de puţin peste 30 de kilometri. Lucrările costă aproximativ 270 de milioane de euro, fără TVA, şi ar trebui terminate până în toamna anului 2011.