O motocicletă BMWşi alte bunuri furate, recuperate în urma unor percheziţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din oraşul Zimnicea au efectuat, la sfârşitul săptămânii trecute, două percheziţii la domiciliile unor persoane suspecte din comuna Vedea, judeţul Giurgiu. Percheziţiile s-au desfăşurat în continuarea cercetărilor a mai multor dosare penale aflate în lucru.

Au fost găsite şi produse alimentare, băuturi alcoolice, produse cosmetice şi cartele telefonice,  care provin din furturi din societăţi comerciale comise în comunele Năsturelu, Bragadiru şi Pietroşani, din judeţul Teleorman.

Giurgiuvenii au fost prinşi în flagrant la o spargere în Teleorman

Percheziţiile au avut loc după ce, în urmă cu două săptămâni, Marian S, de 21 ani şi fratele său, R. S., de 14 ani, ambii din comuna Vedea, au fost surprinşi în flagrant de poliţiştii din comuna Frumoasa, judeţul Teleorman. Ce doi fraţi încercau să fure diferite bunuri dintr-un magazin. Astfel poliţiştii, aflaţi atunci în patrularea de noapte, au observat că lacătul de la uşa de la intrarea în magazin fusese tăiat, iar la apariţia lor, cele două persoane au fugit cu un autoturism. Suspecţii au fost urmăriţi de poliţişti şi prinşi în comuna Pietroşani, într-un filtru constituit imediat după începerea urmăririi. În urma cercetărilor efectuate atunci, a fost identificat şi un complice al celor doi, Virgil V., din aceeaşi localitate.

ATV-uri şi scutere, furate din judeţul Giurgiu

Totodată, la domiciliile suspecţilor au fost găsite patru butelii de aragaz, patru mopede de diferite mărci şi capacităţi, patru motosape, două drujbe, un aparat de sudură, mai multe piese de schimb pentru scutere, trei  ATV-uri şi o motocicletă marca BMW. Numărul de înmatriculare a acesteia din urmă era ascuns într-o anexă a locuinţei. Aceste bunuri provin din furturi comise în judeţul Giurgiu, în legătură cu care se efectuează cercetări de poliţiştii din acest judeţ.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite