9 blocuri au fost “omise” de pe harta recensământului la Alexandria
0Ca şi cum nu ar fi fost destule probleme în ceea ce priveşte derularea procesului de recenzare a populaţiei la Alexandria, în cursul ultimei zile de recensâmânt, adică luni, 31 octombrie, recenzorii au descoperit o neregulă extrem de gravă.
Aparent, cineva a omis să treacă pe harta recensământului aproximativ 9
blocuri de locuinţe, una dintre cele mai importante fiind situată chiar
în buricul municipiului. În aceste condiţii, recenzorii au fost obligaţi
să presteze suplimentar, ceea ce i-a determinat să nu finalizeze în
timp util procesul de recenzare a populaţiei. O altă eroare apărută în
teren a fost aceea că recenzorii care nu au găsit toţi membrii unei
familii la domiciliu au aplicat formularele numai celor prezenţi, astfel
că aproximativ un sfert din populaţia municipiului rămăsese nerecenzată
la finalul ultimei zile oficiale de recensământ. La municipalitatea
alexăndreană, eforturile pentru finalizarea procesului continuă, aceste
erori fiind recunoscute, dar nu în totalitate asumate. Cel puţin, în
privinţa hărţii cu probleme, nimeni până în acest moment, nu a încercat
să îşi asume responsabilitatea pentru munca suplimentară prestată de
câteva zeci de recenzori, care nu aveau nici o vină pentru proasta
organizare a procesului de recenzare a populaţiei la Alexandria.