Alba: Intervenţie dificilă a pompierilor. Au salvat viaţa unui bărbat de 300 de kilograme
0Ştefan Stoican de 67 de ani din Zlatna, pentru care obezitatea extremă a devenit un handicap, a ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul de Urgenţă din Alba Iulia cu probleme cardiace şi va rămâne internat pe o secţie de boli interne. Bărbatul din Zlatna are cea mai severă formă de obezitate întâlnită de medicii din Alba până în prezent.
Alarma a fost dată de soţia pacientului de 67 de ani. Cum soţul ei suferă de obezitate morbidă avea nevoie de ajutor ca să-l aducă la spitalul din Alba Iulia.
„Aseară i-am spus soţiei că nu mă simt bine şi am hotărât să apelăm la ajutor, ca să ajung la spitalul din Alba Iulia. E îngrozitor să nu te poţi mişca, n-aş dori nimănui să treacă prin aşa ceva“, a spus în şoaptă pacientul de 300 de kilograme.
A urmat o întreagă aventură până când echipele de salvare au reuşit să-l ducă în siguranţă la Urgenţă. Cinci pompieri şi medicii de pe Ambulanţă şi-au dat toată silinţa fizică pentru ca bărbatul care cântăreşte 300 de kilograme să ajungă în grija doctorilor.
Targa, purtată pe mâini de pompieri
„Colegii de pe Ambulanţă n-ar fi reuşit să-l urce şi să-l coboare singuri din salvare, de aceea am apelat la forţa fizică a pompierlIor. În plus, o targă medicală poate suporta cel mult 150 de kilograme. Am hotărât ca targa să nu fie lăsată pe roţi, ci să fie dusă pe mâni de pompieri, a fost un efort considerabil“, a declarat Marius Şuluţiu, directorul Serviciului de Ambulanţă Alba.
Soţia pacientului, Rusandra Ştefan, în vârstă de 67 de ani, spune că totul a început în urmă cu 10 ani, când fiica lor de 18 ani a murit.
„Atunci cred că s-a îmbolnăvit, a avut o cădere psihică, zic doctorii şi a început să ia în greutate. Atunci avea vreo 80 de kilograme, era normal, acum a ajuns la 300 de kilograme şi starea lui de sănătate s-a agravat într-una, mai ales în ultimul an“, a mărturisit soţia bărbatului.
Premieră pentru medici
Bărbatul de 67 de ani a lucrat în minerit şi are acum o pensie de 440 de lei şi o indemnizaţie de persoană cu handicap de 280 de lei. Pentru cel mai gras pacient văzut de doctorii din Alba obezitatea a devenit chiar un handicap.
„ Fără mine este mort, de aproape un an nu se poate mişca deloc. Stă pe dunga patului şi încerc să-l trag, în poziţia şezut. Aşa mă chinui zilnic, pentru că cei cinci copii care-i avem sunt cu treaba lor“, a explicat soţia pacientului.
În urma investigaţiilor bărbatul a fost internat la Spitalul de Urgenţă Alba.
„Este o premieră pentru spitalul nostru, dacă luăm în calcul greutatea neobişnuită. A ajuns pe secţia de Urgenţă cu probleme cardiace şi cu o infecţie a pielii în zona abdominală. După evaluare bărbatul cu greutate morbidă va fi internat pe o secţie de boli interne.“, a explicat Diana Ciubotea, directorul medical al Spitalului de Urgenţă.
Medicii care l-au examinat spun că obezitatea excesivă, care poate cauza boli cardiovasculare, cancer, spondiloză, artrită şi boli de ficat, ar putea fi cauzată de alimentaţia nepotrivită şi lipsa mişcării.