Un nou premiu internaţional pentru Alba Iulia: ”Trofeul Oraşului IRU 2017” pentru atenţia acordată turismului cu autocarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alba Iulia este primul oraş din România care obţine premiul internaţional “Trofeul Oraşului IRU 2017”, alăturându-se campaniei globale pentru mobilitate inteligentă – Smart Move, derulată de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri în România.

Premiul internaţional “Trofeul Oraşului IRU 2017”  a fost acordat de către de un juriu compus din reprezentanţi importanţi ai autorităţilor locale din întreaga lume, ai industriei turistice globale şi ai transportului rutier profesionist.

„Suntem deosebit de onoraţi de faptul că Municipiul Alba Iulia a acceptat invitaţia UNTRR de a candida la această competiţie internaţională, parte a campaniei globale pentru mobilitate inteligentă Smart Move – derulate de asociaţia noastră în România şi felicităm sincer Alba Iulia, primul oraş românesc câştigător al prestigiosului premiu internaţional IRU Trofeul Oraşului, care prin recunoaşterea sa la nivel internaţional ca destinaţie de excelenţă pentru turismul cu autocarul aduce  o contribuţie valoroasă la promovarea imaginii României în lume”, spune Radu Dinescu, Secretar General UNTRR

Potrivit reprezentanţilor UNTRR, municipiul Alba Iulia a impresionat juriul internaţional IRU Smart Move prin proiectul să inovator  “Alba Iulia – Smart City 2018 pentru o mobilitate inteligentă”, demonstrând o abordare colaborativă şi integrată a mobilităţii şi acordând o atenţie deosebită turismului de grup cu autocarul în planificarea mobilităţii. Măsurile implementate pentru primirea autocarelor turistice în oraş, cum ar fi locuri dedicate de parcare situate lângă atracţiile principale ale oraşului, precum şi facilităţile create pentru turiştii cu autocarul aduc oraşului Alba Iulia acest trofeu bine meritat.

„Alba Iulia se angajează să devină o destinaţie turistică de excelenţă. Facilitarea accesului autocarelor turistice în oraşul nostru şi crearea unui mediu primitor pentru vizitatorii care vin cu autocarul este o componentă importantă a acestei ambiţii. Recunoaşterea oficială de către IRU a tuturor acestor eforturi ne confirmă  nu numai că mergem într-o direcţie corectă, ci în cea mai bună”, a spus Mircea Hava, primarul municipiului.

IRU acordă la fiecare 2 ani premiul “Trofeul oraşului”, acelor autorităţi locale care au implementat politici prietenoase autocarelor, recunoscând valoarea vizitatorilor care le descoperă oraşul la bordul unui autocar. Trofeul Oraşului face parte din Premiile internaţionale pentru Mobilitate Inteligentă – Smart Move, alături de Premiul IRU de Excelenţă pentru Autobuze şi Premiul de Inovare în Turismul cu Autocarul.

Citiţi şi:

 

Cum se realizează un site, cât costă un domeniu şi serviciul de găzduire

Cum funcţionau cele 4 case de toleranţă din Alba Iulia în urmă cu 140 de ani. Hangiu amendat pentru că a pus o prostituată să-şi amuze clienţii

FOTO VIDEO Armă de asalt produsă la Cugir, la standarde NATO: a intrat în probe şi se aşteaptă comenzi din ţară şi străinătate

Un cerb solitar şi mai multe capre negre curioase, ”vedetele” unor imagini inedite suprinse în Apuseni

 

Cine este Theodora Popa, moştenitoarea imperiului Transavia de peste 200 de milioane de euro

 

Cum vrea CEC Bank să scape de plata a peste 2 milioane de lei furaţi de la clienţi de o fostă angajată judecată pentru delapidare

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite