Un băiat de 13 ani din Alba Iulia are nevoie de ajutor pentru o operaţie în Franţa. Ciprian Clamba are o tumoră cerebrală
0Ciprian Beniamin Clamba era un băieţel vesel, plin de energie, până săptămâna trecută, când au apărut primele simptome ale unei boli crâncene: o tumoră cerebrală! Nu este o boală „necruţătoare”, pentru că şi această cumplită tumoră poate să fie învinsă, cu ajutorul nostru, al tuturor!
Acum, micul viitor pianist, în vârstă de numai 13 ani, de la Liceul de Arte „Regina Maria” are nevoie de ajutorul nostru pentru a putea fi operat DE URGENŢĂ!!! Singura lui şansă este, însă, o intervenţie chirurgicală ce poate fi efectuată doar la o clinică de specialitate din Paris! Haideţi să ne mobilizăm şi să-l ajutăm! Noi, toţi, putem face în aşa fel încât să-i dăm o şansă de viaţă!
Ciprian este in clasa a VII-a A şi este unul dintre cei trei fraţi foarte talentaţi ai familiei Clamba, elevi ai Liceului de Arte din Alba Iulia. Studiază pianul de la 7 ani, la clasa domnişoarei profesoare Berta Claudia Bubău.
Sensibil, prietenos, politicos, bine crescut de către părinţii săi, Ana şi Aurel Clamba, Ciprian este un înger mic, cu suflet mare, care trebuie ajutat să-şi continue zborul lui pământesc aici, printre noi! Da, îngerii ne ajută pe noi în fiecare zi, dar se vede că uneori au şi ei nevoie de ajutor… În sprijinul lui, după cum ne-a informat doamna profesoară Monica Creţu, se vor organiza în curând mai multe evenimente cu caracter umanitar, la care sunteţi invitaţi să participaţi şi să contribuiţi!
Puteţi face, totodată, donaţii, în conturile deschise la Banca Transilvania, după cum urmează: CLAMBA ANA – EURO: RO05BTRLEURCRT00T7590601; RON: RO44BTRL00101201T75906XX; USD: RO45BTRLUSDCRT00T7590601. Detalii pot fi obţinute la telefon 0758/900675, la care răspunde Monica Creţu.