S-a câştigat concursul pentru funcţia de comandant al BCCO Alba Iulia. Cine a obţinut postul ocupat de Traian Berbeceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Finta a câştigat concursul pentru postul de comandant al BCCO Alba Iulia
Sorin Finta a câştigat concursul pentru postul de comandant al BCCO Alba Iulia

IGPR a organizat concursul pentru ocuparea postului de comandant al BCCO Alba Iulia, ocupat în trecut de comisarul şef Traian Berbeceanu.

Comisarul şef Sorin Finta a fost desemnat câştigător al concursului organizat de IGPR, la care s-au prezentat doi candidaţi. În prezent, Finta este adunct al şefului Poliţiei municipiului Alba Iulia. În aceeaşi zi, subcomisarul Ciprian Decean a fost declarat câştigător al concursului pentru ocuparea funcţiei de şef Antidrog, iar Dan Stoica - cel pentru postul de şef al Serviciului  de Combatere a Traficului de Persoane în cadrul Brigăzii.

Miercuri, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române s-a desfăşurat examenul, care a constat într-un interviu structurat pe subiecte profesionale. Potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, câştigător al concursului a fost desemnat Sorin Silviu Finta. Rezultatele concursului au putut fi contestate în termen de 24 de ore. Până acum, postul nu a mai fost ocupat prin concurs, ci doar prin delegare. La aproape cinci ani după ce comisarul şef Traian Berbeceanu a fost suspsendat din funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Alba Iulia, Direcţia de Combatere a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a scos postul la concurs.

Concursul a fost organizat după pensionarea comisarului şef Traian Berbeceanu, începând cu data de 1 aprilie 2018. „Nimic nu aş fi putut să îmi doresc mai mult, decât să mă întorc la echipa mea, la locul meu de muncă, în funcţia din care, în mod ilegal şi brutal, am fost îndepărtat. Din păcate însă, soarta a avut alte planuri cu mine. În cei aproape 5 ani care au trecut de la arestarea mea nelegală, echipa mi-a fost aproape «dezintegrată». Foarte mulţi dintre colegii mei au ales să plece în alte structuri ale poliţiei, dezamăgiţi de cele întâmplate. (…) Ce aş putea să le transmit în afară îndemnului de a-şi face datoria?! Nu mă consider vreun reper profesional, pentru a putea să dau sfaturi. Iar «cazul Berbeceanu» îl apreciez ca fiind un «accident», o situaţie izolată, nicidecum o «ameninţare» viitoare pentru alţi poliţişti. Cred cu tărie că o asemenea mârşăvie judiciară nu va mai fi posibilă”, a declarat Traian Berbeceanu la momentul când a decis să se pensioneze.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite