Fraudă informatică şi înşelăciune cu locuri de muncă: bărbat trimis în judecată de DIICOT la Tribunalul Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurori din cadrul DIICOT Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru infracţiuni de fraudă informatică. Szoke Ştefan Cristian este acuzat că în perioada ianuarie 2012 - decembrie 2013 a înşelat peste 160 de persoane cărora le-a promis locuri de muncă în străinătate.

Potrivit DIICOT, Szoke Ştefan Cristian a introdus date informatice fictive pe diverse site-uri de specialitate, reuşind să înşele 165 de persoane cu suma de aproape 40.000 de lei. Bărbatul promitea prin intermediul anunţurilor locuri de muncă în străinătate. 

Mai exact, începând cu luna ianuarie 2012, inculpatul a postat anunţuri fictive pe site-uri cum ar fi tocmai.ro, omniaanunturi.ro sau mercador.ro, prin care promitea persoanelor interesate locuri de muncă în străinătate, în Italia, Franţa şi Anglia. Acesta garanta oamenilor care îl contactau obţinerea unui loc de muncă în schimbul unei taxe între 80 si 350 lei. 

Pentru a nu fi depistat, bărbatul a creat mai multe adrese de email, de fiecare dată fiind trecute date de contact fictive, iar după ce persoanele plăteau taxele, inculpatul întrerupea orice legătură cu acestea. Szoke Ştefan Cristian este judecat cu măsura preventivă a controlului judiciar. 

Pentru infracţiunea de care este acuzat riscă pedeapsa cu închisoare între 2 şi 7 ani.

FOTO VIDEO Peste 50 de traficanţi şi consumatori de droguri, audiaţi la DIICOT Alba Iulia. Sute de plicuri de etnobotanice descoperite la percheziţii

DIICOT: 11 persoane reţinute în dosarul grupării traficanţilor de etnobotanice din Alba şi Cluj. Anchetatorii au identificat peste 200 de consumatori

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite