«Nu e uşor, dar se poate trăi cu hepatită!»
0
Sunt persoane pe care boala le face şi mai responsabile, şi mai hotărâte. Este şi cazul Vioricăi M., din Arad, din a cărei poveste avem multe de învăţat.
Şoc şi deznădejde. La acestea s-ar putea rezuma stările pe care Viorica Mihailu (52 de ani) le-a trăit în 2005, când a aflat că are hepatită cronică cu virus C. Atunci, singurul ei gând a fost să-i ducă la analize şi pe copiii ei. „Partea dureroasă pentru mine este că am doi copii afectaţi de virusul B, din trei.
Am doi băieţi (gemeni) şi o fiică. Unul dintre băieţi nu are nimic", se destăinuie Viorica. Desigur, au urmat tot felul de întrebări legate de modul în care au luat boala, toate însă fără răspuns.
Cei din jur i-au privit cu alţi ochi
Familia Vioricăi s-a lovit de ignoranţa şi de respingerea apropiaţilor. „La şcoala unde era fiica mea, majoritatea colegilor s-au îndepărtat de ea. Acest lucru i-a provocat suferinţe şi chiar un atac de panică.
Acasă, cei din jurul nostru (prieteni, vecini) şi-au făcut testul, de teamă că i-am îmbolnăvit, nu ne mai dădeau apă din acelaşi pahar, nu mai mâncau de la noi, cum era până atunci. Am plâns, ne-a durut, dar am mers înainte. I-am iertat pentru că totul se rezumă la necunoaştere.
De asemenea, noi suntem de părere să spunem medicilor că avem hepatită. Dar fiica mea, spunând acest lucru unui stomatolog, a constatat că îi cere să stea la urmă.
Citește articolul integral, pe clicksănătate.ro.
Citește și:
«Îmi iubesc viaţa!»
Se încarcă comentariile...
